Din partea cea mai profundă a vieții, unde realitatea pare să se dizolve în praguri de ceață, Cristian Alarcón a găsit mereu povești de spus. Mai întâi ca jurnalist și apoi ca narator de ficțiune, sau poate nu atât de ficțiune, ci de profiluri care ne sunt atât apropiate, cât și care trezesc în noi acea înstrăinare a omului ca ceva îndepărtat, străin, de neasumat de conștiința noastră de citire și deci transgresiv în ultimă instanţă.
Într-o bibliografie care pornește spre acele orizonturi hibride ale celor care se străduiesc să fie scriitori fără a putea renunța la meseria de jurnalist, așa cum s-a întâmplat cu Tom Wolfe sau multe altele, ceea ce s-a întâmplat cu Alarcón va sfârși cu siguranță prin a duce la o carieră literară interesantă. Și vom fi aici să o spunem.
Top recomandate romane de Cristian Alarcón
Al treilea paradis
Viața nu doar trece ca cadre cu puțin timp înainte de vălul luminii finale șocante (dacă așa ceva se întâmplă cu adevărat, dincolo de speculațiile celebre despre momentul morții). De fapt, filmul nostru ne asaltează în cele mai neașteptate momente. Se poate întâmpla la volan să ne atragă un zâmbet pentru acea zi fantastică de acum ani, pe cât de perfectă, pe atât de idealizată...
Filmul nostru ne găsește în momente goale, în timpul sarcinilor de rutină, în mijlocul unei așteptări fără consecințe, cu puțin timp înainte de somn. Și aceeași amintire poate avea o revizuire a scenariului sau o corectare a regiei filmului, cu sediul undeva în mintea noastră.
Cristian Alarcón ne vorbește despre filmul protagonistului său în cel mai viu și prețios mod posibil. Ca să simțim la atingere și chiar să simțim mirosul acele evocări ale vieții care a fost și felul de a vedea viața din acea datorie. A înțelege anumiți protagoniști înseamnă a ne înțelege pe noi înșine. De aceea literatura va fi mereu necesară.
Un scriitor își cultivă grădina la periferia orașului Buenos Aires. Acolo merg amintirile din copilărie dintr-un oraș din sudul Chile, poveștile strămoșilor săi, ale bunica lui, ale mamei sale. De asemenea, exilul în Argentina și cum în acel exil sunt femeile care plantează livada, grădinile, solidaritatea, colectivul.
Un roman fără gen, hibrid și poetic, a citi Al treilea paradis înseamnă a intra într-o clipă în universul lui Cristian Alarcón, autorul acestei călătorii literare, botanice și feministe care, departe de a se epuiza la o primă lectură, ne cere să revenim la textul pentru a răspunde la numeroasele întrebări pe care le pune.
„Amplasat în diverse locuri din Chile și Argentina, protagonistul reconstituie istoria strămoșilor săi, în timp ce se adâncește în pasiunea lui pentru cultivarea unei grădini, în căutarea unui paradis personal. Romanul deschide o ușă către speranța de a găsi un refugiu în mic în fața tragediilor colective.
Când voi muri, vreau să-mi joace cumbia
Publicat inițial în 2003 și recuperat pentru cauza diseminării operei unui autor care a fost în cele din urmă premiat și recunoscut la o valoare mai justă. Dar și pe fundal reînvie personajul mitic al lui „El Frente” Vital căruia Calamaro i-a dedicat chiar și una dintre melodiile sale. Cu cronica ca fundal, descoperim o lucrare de contraste, așa cum se poate ghici deja în conceptele disparate ale titlului. O poveste extraordinară a acelui context uman în care ticăloșia și măreția ajung să se ciocnească și, ca rareori, aceasta din urmă iese învingătoare.
«-Fiul lui a murit. Iată, nu-l atinge.
Pe podeaua de pământ, Victor zăcea, cu fruntea largă și curată care i-a dat porecla, într-o băltoacă de sânge, sub masa unde au scris procesul verbal al morții sale.
La 6 februarie 1999, moartea unui băiat, Frontul Vital, ciuruit de poliție, a ridicat la categoria de mit acel fel de Robin Hood al orașului care a împărțit ce fura printre vecini și a dat naștere la sfântul capabil să facă minuni precum schimbarea soartei gloanțelor poliției.
