3 cele mai bune cărți Raymond Carver

în timp ce Bukowski ridică ferm stindardul celor mai lipsiți de suflete scriitori, în parada intenționat de jalnică a realismului murdar, alți autori precum Raymond Carver, Richard Ford o Peter John Gutierrez au continuat și ameliorat acel tip de narațiune sugestivă către visceral. Un tip de narațiune dezbrăcat de artificii pentru a-l concentra pe cititor asupra personajelor, mutat din capriciul complet al unei minți de lectură care recreează decoruri minimaliste, umplându-le uneori cu o culoare psihedelică.

Raymond Carver El a fost cel care a ajustat cel mai bine acea sită de paie narativă pentru a găsi în poveste (și, de asemenea, în poezie) cadrul perfect prin care să-i facă pe personaje să rătăcească de irelevanță vitală care, datorită adevărului lor furiv, ajung să se agațe de pielea noastră cu povești ușoare de nicăieri, un abis care în cele din urmă ne înconjoară pe toți și în care doar hedonismul și un punct nihilist pot compune filosofia necesară spre supraviețuire.

Și totuși, printre toate pletora de personaje care ocupă scenele scurte ale poveștilor sale nemiloase, descoperim și de ce ajungem acolo, până la marginea abisului neantului spiritual și fizic. Privind la toate sau la nimic, descoperim cum distrugerea amenință orice construcție vitală de cărți cu capriciul ei ușor capricios de fată.

Personajele lui Carver ajung să bată, deschizându-se pe deplin la mizeriile lor, până la capetele lui grăbite, la uzura și demotivarea sa, la fericirea întunecată a resemnării și asumarea înfrângerii.

Este vorba de a decide care motor este cel care va iniția fiecare nouă decizie a personajelor, fie frica perenă, fie dorința fizică irepresibilă care se trezește în fața fiecărei amenințări cu o înverșunare puternică. Personajele au făcut filozofi ai cotidianului, oglinzi în care omul modern este perfect reflectat.

Top 3 cărți recomandate de Raymond Carver

Începători

Lucrarea cunoscută anterior sub denumirea De ce vorbim când vorbim despre dragoste? a trecut de fapt prin cenzura unui anumit editor în 1981. Probabil că Carver nu ar fi în măsură să discute acea parte din volumul nuvelelor.

Ideea este că mulți ani mai târziu, această carte va sosi fără revizuirea inițială, iar apoi se va descoperi amploarea mai completă a unei opere care, dacă ar fi fost binecuvântată în acel moment de către cei mai ireverenți cititori, ar fi rotunjit în continuare acea forță centripetă. în jurul unei melancolii devastatoare.

Un lanț de povești zilnice alcătuiește un mozaic cu bucăți de dragoste în margini de sticlă presate de mâini, cu tristețe care sună ca rămas-bun și condamnare.

Un colaj narativ pe o pânză goală, fără recreații descriptive, în care numai bucăți de piele se lipesc de alcool, un alcool care se deschide către cel mai crud adevăr și se uită pe calea lucidă de nicăieri.

Trei trandafiri galbeni

Poate că toată acea mișcare asociată cu realismul murdar își are inspirația în Cehov, poate povestea personajelor și decorurilor pline de sobrietate stilistică și spirituală provine de la geniul rus care a pus cumva bazele poveștii moderne, un fel de divagare cu povestea tradițională pentru a aborda din brief aspecte mai banale.

Așa s-ar putea înțelege atingerea finală a acestui volum de șase povești, o închidere care dă titlul volumului și care se adresează unui presupus sfârșit al lui Cehov care, din acea revenire a pacientului care îl conduce paradoxal la deznodământul său, trage spre un nou sfârșit al zilelor sale, la sunetul unei simfonii narative înghețate compuse ca epitaf de admiratorul său Carver.

Cele cinci povești rămase se adâncesc în noi cazuri de singurătate și dezamăgire, ca personaje care călătoresc prin aceeași stepă rusească în care Cehov și-a localizat protagoniștii.

Dacă ai nevoie de mine, sună-mă

Geniile sunt așa, vă puteți aștepta întotdeauna la o nouă descumpănire, la o nouă lucrare care a fost îngropată de dezinteres.

Poate considerate de Carver ca mai puține povești, aceste cinci povești noi despre cotidian și sobru se deschid către acel spațiu intim și șocant al naratorului care intenționează să-și părăsească iadurile și care se mișcă cu ultimele lovituri între o literatură care a fost placebo și condamnare.

Povești despre bărbați care au abandonat deja strălucirea stranie a alcoolului din sticlă și încearcă să se regăsească. Cu excepția faptului că căile trecute nu pot fi reluate, oricât de mult crezi că există întotdeauna speranță.

A fi un ratat înseamnă a fi om. Și în mascarada generală nici alcoolicii, nici abstinenții nu sunt cruțați.

Alte cărți recomandate de Raymond Carver...

Scurtături

În 1990, Robert Altman a citit poveștile lui Carver și i-a fost clar că acolo era un film. Pentru a o face, cineastul a „dialogat” cu scriitorul, a combinat textele acestora, a mutat personaje de la o poveste la alta și, în felul său, a compus un fel de „mare roman american” filmat memorabil. Acestea sunt poveștile care au inspirat filmul.