Literatura columbiană culege recolta în mâinile naratorilor de sex feminin de prim ordin din narațiunea spaniolă. Din Laura Restrepo licitație Pilar Quintana, Pentru Angela Becerra sau proprii Margarita Garcia Robayo care se mișcă între originile sale columbiene și rădăcinile sale în creștere în Argentina. Pe toți îi creează acea autenticitate furioasă a scriitorilor încărcați cu cel mai necesar meșteșug, cel care debordează de angajamentul de a face cronică sau proiecție literaturii, de sinteză emoțională sau de sprijin intelectual...
Margarita fiind cea mai tânără dintre autorii pe care îi citez, acest lucru nu înseamnă că ea scade de la bibliografii deja mai ample. Pentru că în cărțile sale găsim acel dar ciudat de viziune matură și lucidă contrabalansat cu energia tineretului. Există autori care par a fi reîncarnări ale altora care sunt deja mai înțelepți, deoarece sunt împietriți în viață. Și așa se pare că Margarita își face personajele să vorbească cu cunoașterea cine știe farsa care așteaptă la final.
Adevărul te face la fel de liber pe cât te condamnă. Ideea este să intuim în acea luciditate amară a rațiunii povești transcendente care lasă negru pe alb, cu valoare și substanță, cu relevanță în cazul în care trebuie să fie citite de alte suflete sau ce ar putea sosi din alte lumi. Ceea ce scrie Margarita sunt mărturii ale înfrângerii anticipate, ale unor sume mici de tragedii peste care domină în sfârșit senzația că nemurirea este doar, atunci, minunea momentului.
Top 3 cărți recomandate de Margarita García Robayo
Sunetul valurilor
Margarita García Robayo privește lumea cu o atenție nemiloasă, dar și cu o naturalețe extremă: nu este niciodată complet în afara a ceea ce observă sau a ceea ce numește, iar exercițiul de a privi în oglindă nu o paralizează, ci dimpotrivă.
Este imposibil de descris irevenția crudă și caldă a scrisului său. Personajele sale seamănă între ele, dar poate că nu ar fi de acord, pentru că nu vor să semene cu nimeni și, în același timp, vor cu fervoare - uneori cu orice preț - să participe la lume.
Sunetul valurilor reunește trei romane strălucitoare și deranjante care construiesc ceva asemănător unei noi disidențe, deoarece autorul are propriile teorii despre umor, modestie, curaj, rebeliune, capriciu, violență, dorință, carierism, încredere, abuz, intimitate și singurătatea, de aici și puterea rară a acestei cărți unice.
Prima persoană
Este vocea directă a protagonistului care, dacă este autorul, devine vocea și pulsul care scrie, legătura electrică a literelor dactilografiate cu sudoarea inspirației și imperiozitatea ideii care se străduiește să se nască până la eliberarea fără. întorcându-se cu cele scrise și cu fiul aruncat în lume.
În acest set de narațiuni autobiografice, așa cum spune Leila Guerriero, „nu există nici bune, nici rele, ci oameni în mijlocul unui colaps intim, o catastrofă intensă”. Fobia mării; frica de maternitate; inițiere sexuală; atracția sa față de bărbații mai în vârstă, nebunia ... La Prima persoană nu există comploturi sau certitudini grozave. Autorul aruncă o privire sălbatică asupra naturii umane și se întreabă constant. Cu cinism amărui și ironie pătrunzătoare, García Robayo își deschide rănile aici, care ar putea fi cele ale fiecărei femei.
Pauză
Separarea conjugală sau de cuplu. Tragedia timpului nostru s-a transformat în asta, în timp, după minutele de gunoi care nu duc nicăieri decât să se adauge la înfrângere. Cu excepția faptului că problema are o tragedie de a fi nevoit să privească din nou în lume în căutarea unor noi identități sau orizonturi. Înainte de a ajunge la asta, sunt cei care caută un țap ispășitor bun pentru a-i împovăra cu păcatul timpului întreprins fără niciun semn al unei soluții. Pentru că el, timpul mort este presat cu apropierea unui sfârșit care nu mai are sens, dacă ar putea avea vreodată de la distanță.
Pauză Este un portret al tragediei personale pe care o trăiesc Lucia și Pablo, un cuplu a cărui căsătorie a ajuns la sfârșitul îndrăgostirii. „Începe ca un simptom al dezinteresului, ceva minuscul care ulterior se naturalizează și amândoi încetează să se întrebe cum sunt încă acolo, marinând apatia în fața celuilalt, acceptând ceea ce spune el ca procedură ...”
Căsătoria dintre Lucia și Pablo este o oglindă a formei subtile pe care violența o poate lua atunci când vine sfârșitul iubirii. Aceasta este povestea cruntă a acelui timp mort, a acelui spațiu larg și dureros care se deschide, adesea inexplicabil, între două ființe care se iubesc.
