Cele mai bune 3 cărți de Octavio Paz

cu Octavio Paz triunghiul perfect al literaturii mexicane secolului XX se închide, pentru că alături găsim Juan Rulfo ya Carlos Fuentes. De multe ori se întâmplă ca literatura să rezulte într-un fel de sinergie generațională. Din coincidenta istorica incomparabila din vietile lui Cervantes y Shakespeare, contemporanul a fost un fapt care s-a repetat cu diverse ocazii.

Și în timp ce exemplul celor două mari genii europene reprezintă vârful acestei sinergii a literelor, triunghiul care coincide temporar la vârfurile sale între Rulfo, Paz și Fuentes are și el substanța sa. Deoarece toate cele trei reprezintă vârfuri literare similare din Mexic pentru setul de scrisori hispanice și mondiale din secolul al XX-lea. Cunoscute sunt dezacordurile sociale și politice dintre Carlos Fuentes și Octavio Paz, dar acestea sunt detalii care nu umbresc sfera creativă a ambelor și îmbogățirea finală a literaturii strict literare.

Însă concentrându-se pe Octavio Paz, cel mai ilustru dintre cei trei, în măsura în care a ajuns să fie recunoscut cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1990, capacitatea sa creatoare a cuprins poezia și proza ​​cu aceeași solvabilitate, strângând laude și câștigând cititori dintr-un singur gen sau alta.datorită echilibrului său între estetică și fundal.

Top 3 cele mai bune cărți de Octavio Paz

Labirintul singurătății

Modernitatea, acel ideal ridicat încă din secolul al XX-lea, construiește orizonturi dar în același timp poate distruge zonele cele mai intime ale ființei umane. Fără îndoială un labirint de înstrăinare între ceea ce înseamnă să mergi înainte și ce poate însemna să te simți deplasat, parcat, alienat.

Descifrarea acelei modernități prin literatură este tocmai însoțirea acelui sentiment de evoluție constantă dinspre cel mai interior, din esențial uman. Și așa se naște critica, echilibrul.

Un volum de eseuri cu tentă de roman esențial, cu imagini care salvează din imaginația mexicană tot ceea ce poartă noțiunea de înfrângere a individului cu scuza circumstanțialului.

O carte care și-a propus să alcătuiască idiosincrazia mexicană, dar a ajuns să devină un eseu sociologic despre tot ce se reflectă uman în acea cazuistică a patriei autorului.

Flacăra dublă

Scriitorul are întotdeauna acea carte în așteptare, acea scriere dorită, dar niciodată angajată. Și poate pentru că timpul pentru a-l scrie este atunci când drumul este practic parcurs.

O carte despre dragoste scrisă cu puțin timp înainte de moartea sa, când reconstruirea conceptului este un exercițiu de experiență și intelectualitate, departe de pasiunile tinereții. Ce este mai întâi, sexul, erotismul sau dragostea? Ce este separabil sau indivizibil în acest triumvirat al emoțiilor noastre? Primul impuls este sexul, fără îndoială, ca natură care își caută continuitatea.

Rațiunea împodobește sexul cu erotism, dar poate nu mai puțin decât unele specii de animale în curtarea sa instinctivă. Dragostea este ceea ce rămâne, ceea ce poate sau nu rezulta, ceea ce face ca flacăra să-și schimbe culoarea în nevoie sau sentiment.

Arcul și lira

Să vorbim despre poezie, să facem proză pentru a încerca să înțelegem cea mai strălucită manifestare pe care o oferă cuvântul: poezia. Pentru aceia dintre noi care nu sunt prea mult din lirica, poate fi o mare plăcere să găsească acest eseu al unui scriitor magistral, cu o fațetă poetică nu mai puțin strălucitoare.

Mirenii poeziei încearcă de multe ori să găsească acel gust de citire a sonetelor și rimelor de Neruda, Loca sau Baudelaire, dar poate că este nevoie de puțin mai multă introspecție, un acces la punctul exact în care se atinge acea glorie interioară a ceea ce se ajunge. liric.

Cheile pot fi în această carte care analizează poezia, care ne apropie de cursul inspirației lirice, care explică modul în care concizia celor mai exacte cuvinte poate umple intelectul și sufletul oricărei persoane.