Vorbeste despre Espido freire este să vorbești de precocitate literară. Acest autor, care a obținut deja Premiul Planet cu 25 de ani (cel mai tânăr care l-a realizat) a realizat încă din acea vârstă fragedă acel vis de a scrie ca mod de viață. O piatră de hotar în scena literară spaniolă și o reflecție pentru toți acei tineri cu preocupări vitale care se reflectă în primele schițe de carte.
Și de la sfârșitul anilor 90 până astăzi, mai mult de 20 de cărți au compus o bibliografie de greutate, consecventă și cu personalitate. Cărți noi de eseuri, participare susținută în presă și radio, o scriitoare cu mai multe fațete care nu încetează să ne uimească și care este chiar capabilă să abordeze diferite genuri în romanele sale.
A sosit momentul să stabilesc podiumul operelor sale, ajung la el fără alte întârzieri.
Cărți recomandate de Espido Freire
Piersici congelate
Condițiile naturale pe care trebuie să fi însemnat acest roman pentru autorul său m-au determinat să plasez această lucrare în primul rând. Câștigarea Planetei cu 25 de ani marchează foarte mult. Așa s-ar întâmpla și cu Espido ca și cu noii săi cititori.
Orice primă scriere, orice intenție de a scrie din tinerețe este întotdeauna un exercițiu de eliberare. Ce a urmat, recunoașterea ar fi o glorie niciodată așteptată. Elsa, o tânără pictoriță, a fost forțată să-și părăsească casa în fața amenințărilor cu moartea pentru care nu știe de ce, și pleacă în alt oraș pentru a locui cu bunicul ei.
În acel gen de exil pe care nimeni nu vrea să-l ia în serios, Elsa pătrunde în relațiile umane complicate, pe care le neglijase să le dedice picturii și se mișcă între propria istorie a familiei și, mai presus de toate, cea a unei verișoare cu cea care împărtășește numele și prenumele. În felul acesta își confruntă fragilitatea, erorile, amestecul de identități, trăind o viață greșită fără să știe. Este posibil ca și atunci când mori să existe confuzie?
Spune-mi Alejandra
Răsucirile tematice ale autorilor mi se par întotdeauna fascinante. Trecerea lui Espido la romanul istoric a avut loc deja într-o lucrare anterioară și, pentru mine, tocmai în acest moment atinge apogeul. Când un autor intră într-un gen nou, spiritul său de povestire este încă intact.
Saltul în bazinul necunoscutului, dincolo de spațiul în care cineva are o nișă sigură, este încurajator în creativ și chiar necesar. La vremea respectivă, am trecut deja în revistă acest roman aici. Prelu un extras:
Alejandra, ultima țarină este descoperită dezbrăcată de toată strălucirea, puterea și influența ei. În ultimele sale momente dinaintea presupusului zbor (care de fapt s-a încheiat în sentința sumară chiar la subsolurile casei), el a trebuit să facă față acelei întâlniri cu o realitate dură, în care ura pe care o putea intui pentru un popor rus care nu a simțit-o ca pe a lui care prezice cea mai dură răzbunare.
Narațiunea se concentrează apoi pe trecerea memoriei Alejandrei prin propria viață, prin primii ei ani de prințesă Alix; pentru toate circumstanțele trăite; cu luminile și umbrele sale. Alejandra evocă tot ce a trăit prin prisma de a fi propriul ei judecător în umbra unui posibil sfârșit apropiat.
Dincolo de destinul pe care i-l scrisese sosirea ei pe tronul rus, în acele momente în care realitatea pare dureroasă din punct de vedere fizic, Alejandra face un exercițiu de introspecție. Poate că nu știa sau nu putea comunica tot ce era înăuntrul ei, dar era sigură că un spirit bun o guvernează.
Cititorul vă ascultă argumentele cu apropierea primei persoane. Între timp, împărăteasa Alejandra crede, cu certitudinea acelei nopți întunecate, că probabil își oferă ultima pledoarie.
Dragă Jane, dragă Charlotte
Când un scriitor este fascinat de un subiect, acesta este transferat imediat cititorului. Nu este nimic mai bun decât a citi despre ceea ce se mișcă cu adevărat și îl determină pe scriitor să scrie. Această carte este foarte bogată în această idee. Nici Espido Freire nu a scăpat de fascinația pe care o au viața și lucrările Jane Austen iar surorile bronte.
Ca urmare a acestei vraji, a apărut în ea dorința de a face față enigmei pe care nici un savant nu a reușit să o dezvăluie până în prezent într-un mod satisfăcător: cum patru femei singure și sărace, autodidacte, în stare de sănătate slabă, izolate în mediul rural într-un secol în care nu le-a sporit exact preocupările intelectuale, care au murit înainte de a ajunge la carantină, au reușit să scrie o duzină dintre cele mai bune romane din literatură.
Autorul a decis apoi să întreprindă o călătorie în lumea imaginară și geografică a lui Jane Austen și Brontës, iar această carte este jurnalul acelei călătorii.
