Caz de Elizabeth strout pare să se apropie de acea paradigmă a meseriei descoperită cu devenirea vitală. Poveștile mici cu care atât de mulți dintre noi am început, acele povești adaptate fiecărui moment al copilăriei sau tinereții...
Cumva, plăcerea de a scrie a cuiva care odată începe să scrie nu este niciodată abandonată. Până în ziua în care preia noțiunea vocațională, acea intenție necesară de a spune povești de exorcizat sau de a divaga cu mai multă dăruire, de a exprima o declarație vitală de intenții sau de a demasca o ideologie formată de-a lungul anilor.
Și uite așa, după patruzeci de ani, înfloritoarea versiune de scriitor Elizabeth a ajuns să sară la un nivel preponderent în acea dăruire vitală. Este adevărat că toate acestea sunt speculațiile mele, dar într-un fel fiecare scriitor care apare în vârste mature indică acea evoluție proprie a creativității condusă paralel cu experiența și intenția finală de a lăsa acea mărturie care este întotdeauna să spună povești.
Într-un stil realist și sobru, Elizabeth Strout oferă adesea romane psihologice, în sensul că ne oferă posibilitatea de a ne adresa acelui spațiu subiectiv al lumii construit pe condițiile personajelor care suntem cu toții, interacționând cu viața noastră de zi cu zi.
O sarcină dificilă în care Elizabeth Strout echilibrează dialogul și gândurile într-un limbaj concis, cu complexitatea necesară pentru a crea astfel de setări subiective fără a cădea în pedanterie psihologică, dogme sau intenții marcate.
Elisabeta ne prezintă suflete, sufletele personajelor. Și noi suntem cei care decidem când ne entuziasmează, când greșesc profund, când ratează o oportunitate, când trebuie să se scuture de vinovăție sau să își schimbe perspectiva. Aventuri despre existența unei lumi construite din prisma unor personaje absolut empatice.
Top 3 cărți recomandate de Elizabeth Strout
Oh, William
Realismul ajunge uneori să se aprofundeze spre un compendiu al celui mai crud existențialism combinat cu acea noțiune a caracterului subiectiv al fiecărui personaj. O a doua noțiune a intrigii care presără totul cu fantezia de a supraviețui fricilor și vinovăției. Doar că atingerea acelui echilibru precis este în mâinile unor autori precum Strout, capabili să urmărească ceea ce rămâne din suflet în viața de zi cu zi. Așa apar povești ca aceasta, în care sărim peste zidurile unde este construit forumul intern al lui William, dar și pe cel al personajului vedetă al acestui autor, Lucy Barton. În ambele cazuri, cea mai intimă revelație se întâmplă să ajungă la cea mai sălbatică latură a identității, a secretelor care ne justifică comportamentele mai mult decât orice explicație care poate fi dată în acest sens.
În mod neașteptat, Lucy Barton devine o confidentă și susținătoare a lui William, fostul ei soț, bărbatul cu care a avut două fiice adulte, dar care acum este aproape o străină pradă terorilor nocturne și hotărât să dezvăluie secretul mamei sale.
Pe măsură ce noua lui căsnicie se clătește, William vrea ca Lucy să-l însoțească într-o călătorie din care nu va mai fi niciodată la fel. Câte sentimente se potrivesc într-o căsnicie gelozie, milă, frică, tandrețe, dezamăgire, ciudățenie, chiar și atunci când s-a terminat dacă așa ceva este posibil? Și în centrul acestei povești, vocea nestăpânită a lui Lucy Barton, reflecția ei profundă și perenă asupra însăși existenței noastre: „Așa funcționează viața. Tot ce nu știm până nu este prea târziu.”
Olive Kitteridge
Ce este omenirea? Poate că acest roman răspunde la întrebare. Pentru că literatura și autorii hotărâți să povestească ceea ce suntem din interior spre exterior, abordează fără artificii întrebarea fundamentală, existențială, filosofică, emoțională.
Un realism magic revăzut din viziunea lui Olive Kitteridge, o femeie cu suficientă vitalitate pentru a trăi în acea carapace protectoare care construiește o nouă lume a condițiilor și a prejudecăților, a acelui egoism natural față de supraviețuire. Dar cea mai bună parte a poveștii vine din deconstrucția de către autoare a propriei concepții despre mediul lui Olive. Pentru că de multe ori trebuie să recurgem la regândirea existenței noastre și să dărâmăm vechii ziduri ale conștiinței.
Rutina este acea binecuvântare stranie de protecție, mai ales pe măsură ce trec anii. Orizontul morții pare să se îndepărteze dacă noi, dacă Olive rămâne acolo, nemișcat de trecerea timpului.
Acțiunea este necesară pentru a ne reconecta cu cei cu care împărtășim inerțiile acestui mod de a trăi în acest tip de negare. Și drumul lui Olive spre reconstruire este un exemplu binecuvântat atunci când realitatea ne obligă să ne confruntăm cu frici pentru a ne elibera complet liberi.
Numele meu este Lucy Barton
În acel New York ciudat, profilat în atâtea ocazii de autori precum Paul auster, am putea descoperi personaje precum cele care apar în acest roman plin de o intimitate deschisă, expuse interpretărilor bunului cititor care știe să profite de întrebările existențiale nerușinate care ne abordează.
Două femei locuiesc în aceeași cameră de spital, Lucy și mama ei. Dar din acel loc unde le-am întâlnit pe cele două femei timp de 5 zile, am vizitat acele locuri ale amintirilor trecute prin sita ambelor circumstanțe actuale.
Asprimea vieții lui Lucy ne confruntă, totuși, cu dragostea, cu nevoia ei, cu căutarea ei sub fiecare dintre pașii noștri. Este trist să ne gândim că reuniunile după ani între oameni la fel de dragi ca o mamă și o fiică trebuie să se întâmple din cauza unor circumstanțe triste.
Dar magia oportunității servește pentru această mărturie bidirecțională despre o viață împărtășită în momentele sale cele mai grele, atunci și acum. Cruditatea momentului este uşurată de acele plecări şi veniri în alte momente, săpând în căutarea acelor picături de fericire care pot anunţa o pânză freatică minimă de supravieţuire optimistă.
Întunericul trecutului acestor două femei poate fi proiectat asupra acelei idei de viață ca o respirație disperat de scurtă, fără posibilitatea mântuirii pentru ceea ce nu a fost înfruntat bine în lumina consecințelor. Lucy este bolnavă, da, dar poate că acest stadion este o oportunitate unică, dacă totul trebuie să fie închis înainte de acea presupusă oră la care ni se acordă.
Alte cărți recomandate de Elizabeth Strout...
Lucy și marea
Personaje precum Lucy Barton merită și ele o saga. Pentru că nu totul va fi livrări de detectivi sau orice alt fel de eroi actuali. Supraviețuirea este deja un act eroic. Și Lucy este supraviețuitoarea noastră care dorește să se confrunte cu cel mai rău dintre antieroi sau răufăcători: pe sine...
În timp ce frica stăpânește orașul ei, Lucy Barton părăsește Manhattanul și se agăță într-un oraș din Maine împreună cu fostul ei soț, William. În lunile următoare, cei doi, însoțitori după atâția ani, vor fi singuri cu trecutul lor complex într-o căsuță de lângă o mare impetuoasă, experiență din care vor ieși transformați.
Cu o voce impregnată de o „umanitate intimă, fragilă și disperată” (The Washington Post), Elizabeth Strout explorează dedesubturile inimii umane într-un portret revoluționar și luminos al relațiilor personale într-o perioadă de izolare. În centrul acestei povești se află legăturile profunde care ne unesc chiar și atunci când suntem despărțiți: durerea unei fiice care suferă, golul după moartea unei persoane dragi, promisiunea unei prietenii în devenire și mângâierea unei vechi iubiri care încă mai durează
Frații Burgess
Suntem avertizați că trecutul nu poate fi niciodată acoperit, acoperit sau, desigur, uitat ... Trecutul este o persoană moartă care nu poate fi îngropată, o fantomă veche care nu poate fi incinerată.
Dacă trecutul a avut acele momente critice în care totul s-a transformat în ceea ce nu ar trebui să fie; dacă copilăria a fost spartă într-o mie de bucăți de umbrele ciudate ale celei mai crude realități; nu vă faceți griji, acele amintiri se vor dezgropa în cele din urmă și vă vor atinge spatele, știind că veți întoarce, da sau da.
Un mic oraș din Maine ... (ce amintiri bune îmi aduce Maine, țara fantomelor din Stephen King), copii ștampilați împotriva asprimei unei copilării rupte. Trecerea timpului și fuga înainte, ca fugarii din Sodoma, dorind doar să devină statui de sare înainte de a fi nevoiți să recupereze aromele trecutului.
Jim și Bob încearcă să-și facă viața, departe de ceea ce au fost, încrezători că, deși nu pot îngropa trecutul, se pot îndepărta de el la distanță fizică. New York ca orașul ideal pentru a uita de sine. Dar Jim și Bob vor trebui să se întoarcă. Sunt capcanele trecutului, care știu mereu să te recupereze pentru cauza lor...
Sinopsis: Bântuit de ciudatul accident în care a murit tatăl lor, Jim și Bob fug de orașul lor natal din Maine, lăsându-și sora Susan acolo și se stabilesc la New York imediat ce vârsta o permite.
Însă fragilul lor echilibru emoțional este destabilizat atunci când Susan îi cheamă disperați după ajutor. Astfel, frații Burgess revin la scenele copilăriei lor, iar tensiunile care au modelat și umbrit relațiile de familie, reduse la tăcere de ani de zile, apar în mod imprevizibil și dureros.
