Cele mai bune 3 cărți de David Foenkinos

Cel mai bun dintre noii mari scriitori ca David foenkinos, care au izbucnit cu forță fără să se lase dusă de tendințe și să se arunce cu capul înainte în avangardă, este că sunt în cele din urmă neclasificabile. Criticii și industria în general caută acomodare pentru acea nouă voce despre care mulți cititori vorbesc cu aceea, pentru ei, viața proprie incomodă și independentă de etichetarea generală. Vocea cititorului care descoperă ceva nou și surprinzător.

În literatura franceză actuală, pentru mine, doi autori se remarcă prin acea etichetă a imprevizibilului care abordează literarul din esențialul vital pe ambele părți, pe cât de îndepărtate, pe atât de complementare. Unul dintre ei este însuși Foenkinos, dedicat liricii, realității sublimate, rezistenței.

Celălalt este Michel houllebecq, deranjant și adânc în abisurile sufletului ființei umane actuale. Între acești doi autori găsim o întreagă gamă creativă cu acea atingere de pasiune pe care primii mari scriitori francezi ai modernității au remarcat-o deja: Alexander dumas y Víctor Hugo.

Așa că întrebați-ne despre Stilul Foenkinos este să ne aruncăm îndoielile asupra avangardei al cărei obiectiv este întotdeauna determinat odată cu trecerea timpului. Deoarece Foenkinos scrie despre dragoste, el trece cu o lovitură rapidă pe personajele sale și totuși reușește să facă acel impresionism narativ să prindă cititorii spectatori.

Poate că am putea vorbi despre literatură ca pe un voyeurism existențial, despre o intenție de a ne apropia de cotidian, de magic și de tragic, de a trăi, cu imploziunile obișnuite care supără totul. O aventură cu acea atingere a unei călătorii fără întoarcere, care este să trăiești.

Top 3 cărți recomandate de David Foenkinos

Delicatetea

Fără a marca acea etapă insurmontabilă, acest roman a fost cea mai unanimă recunoaștere din cea mai mare parte a lumii.

Dacă considerăm că o poveste tragică vizează mai mult medianitatea decât un mare succes, capacitatea lui Foenkinos de a ajunge să povestească o poveste cu un domeniu extrem de puternic se datorează amprentei sale lirice care reușește să se deplaseze între tragic ca melodie melancolică care, totuși, indică o schimbare de curs pe care, în calitate de cititori, dorim, o simțim și care ne invită să continuăm să citim, așteptând acea dreptate poetică care ne surprinde în cele din urmă cu virulență, ca o explozie de culoare într-un Paris transformat într-un complice.

Un joc manheian care prezintă orașul ca spațiul care te poate devora în vizualizarea lui cea mai alienantă, dar care surprinde în cele din urmă în potențialele sale încrucișări care, odată propice de destin, pot ajunge să te facă mai puternic.

Povestea lui Nathalie arată că acea durere pentru pierderea cea mai neașteptată se transformă încetul cu încetul, grație acelor apăsări delicate și precise, într-o întoarcere la magie la care se poate ajunge doar din fundul existenței.

Familia Martin

Oricât se deghizează în istorie de rutină, știm deja că David foenkinos Nu intră în maniere sau relații inter-familiale în căutarea secretelor sau a laturilor întunecate. Pentru că autorul francez deja cunoscut în întreaga lume este mai degrabă un chirurg al literelor în formă și substanță. Totul este disecat pe masa de operație, gata să analizeze focalizarea tumorii sau a umorului ca un fluid din care curge bucuria.

Și este că, de când scriu, Foenkinos este kundera cu mănuși din latex, gata să povestească cu cea mai precisă asepsie ce arată viața fiecărui nou strat de piele sau nivel organic sau viscere dacă atinge. Și se dovedește că ne convinge că da, asta este viața, o repetare moleculară ciclică în care fiecare personaj care trăiește în acea viață, a făcut o carte sau a noastră, este un pic din noi înșine.

Empatia nu este magie, este „numai” despre a avea darul scrisului transcendând propria istorie. Iar ideea este că protagonistul acestei cărți poate fi Foenkinos, șoptind în urechea celuilalt autor fiecare nouă scenă care apare între improvizație și acel punct de scenariu pe care toți parem să-l intuim în timpurile noastre.

Un scriitor cufundat într-un bloc creativ decide să desfășoare o acțiune disperată: subiectul următorului său roman va fi viața primei persoane pe care o întâlnește pe stradă. Așa intră Madeleine Tricot în viața lui, o bătrână fermecătoare dispusă să-i spună despre secretele și rănile ei: despre căsătorie și văduvie, despre munca ei de croitoreasă pentru Chanel în epoca de aur a lui Karl Lagerfeld, despre relația dispară cu cele două fiice ale sale .

Valérie, cea mai în vârstă dintre ei și care locuiește în același cartier, se îndoiește de intențiile acestui scriitor, dar decide că ar putea fi o terapie bună pentru mama ei. Și nu numai asta: pentru ca ea să își poată continua sarcina, cere ca scriitoarea să o includă în povestea pe care o schițează, precum și pe toți membrii familiei sale, familia Martin, străbătută atât de dragoste, cât și de iubire. epuizare de rutină. Încetul cu încetul firele tuturor acestor povești se încurcă într-o sculetă de amintiri, doruri, resentimente, emoții care păreau pierdute și altele care, sperăm, pot fi recuperate.

Sunt mult mai bine

Un roman surprinzător despre somatizarea vieții însăși. Permiteți-mi să vă explic, Foenkinos transformă vechea concepție a rănilor sufletului care sunt urmărite cu trecerea timpului, vinovăția, oportunitățile ratate, pierderile și restul de reculuri într-o durere de spate care ajunge să o blocheze și pentru care niciun doctor nu găsește vindecarea ei.

Durerile de spate ca metaforă a greutății greșelilor și eșecurilor sfârșesc prin a-i descompune viața actuală. Totul se va pierde, de la serviciu la familie.

Dar, într-un fel, poate că asta caută acea durere de spate. Durerea este un mesaj, avertismentul tipic al epocii critice în care fiecare descoperă că nu tot ceea ce a făcut a fost ceea ce și-a dorit.

Odată ajuns în fundul puțului, protagonistul va găsi timpul necesar pentru a încerca să atenueze o durere pe care o vede deja direct asociată cu greșelile vieții sale. Părinții săi, prima lui dragoste, pierderea referinței sale tinere John Lennon, o sumă de momente care erau legate în acel moment și care acum îi apasă cu putere pe spate.

Acolo unde medicina nu poate ajunge, pacientul însuși trebuie să aibă grijă să-și găsească placebo, cel mai bun remediu pentru a anula tot felul de noduri ...

Alte cărți interesante de David Foenkinos ...

Numarul doi

Al doilea este cel mai mare ratat dintre toate, fără îndoială. La nivel sportiv poate ajunge să fie un efect de pârghie, dar în vital este ceva asemănător cu iubitul folosit, jobul abandonat sau cel care așteaptă veșnica ocazie care nu vine. Era un singur Harry Potter, celălalt continua să fie băiatul obișnuit cu ochelari.

În 1999, sute de tineri au audiat pentru a juca Harry Potter. Dintre cei doi candidați care au ajuns până la capăt, Daniel Radcliffe a fost ales pentru că are, potrivit directorului de casting, „acel ceva în plus”. Citind aceste afirmații, David Foenkinos a empatizat imediat cu tipul care nu a avut acea atingere în plus: numărul doi. Acest roman spune povestea lui.

Viața lui Martin Hill, un băiat cu părinți divorțați și ochelari rotunzi negri, ia o întorsătură când merge aleatoriu la casa de producție din Londra unde lucrează tatăl său în aceeași zi în care trece David Heyman, cufundat în căutarea actorului care va juca micul vrăjitor.

După ce a fost exclus, Martin va cădea în depresii succesive cu fiecare nouă parte din cărți și filme. În jurul lui, totul îi amintește de succesul rivalului său și încetul cu încetul, în loc să se bucure de viața lui Radcliffe, propria sa viață începe să semene cu cea a personajului fictiv chinuit. Va reuși să depășească acea pată de pe destinul său și să transforme eșecul într-o putere?

Biblioteca cărților respinse

Nu de puține ori auzim spunând că scriitorii scriu, mai presus de toate, pentru ei înșiși. Și cu siguranță există o parte din rațiune în această afirmație. Nu ar putea fi altfel pentru o slujbă, o dedicație, care presupune ore de singurătate și perioade de nefuncționare în realitatea înconjurătoare, când autorul lipsește să prezinte de o sută de ori scenariile care alcătuiesc un roman.

Dar ... nu ar fi mai potrivit să spunem că un autor scrie, mai presus de toate, pentru el însuși, dacă acel scriitor ar fi capabil să scrie o capodoperă și să o țină ascunsă publicului larg?

acest carte Biblioteca cărților respinse Ridică această situație, ne îndepărtează de ego-ul finalist al autorului care vrea să fie citit, pentru a adăposti acea idee romantică a scriitorului care scrie pentru el însuși, exclusiv și exclusiv.

Romanul ne vorbește despre Henri Pick, care în lumina operei sale nepublicate Ultimele ore ale unei povești de dragoste, poate a fost un mare autor al timpului său. Cu toate acestea, nimeni nu a știut vreodată de pasiunea sa pentru scris, nici măcar de văduva sa. spații de recunoaștere culturală și glorie. În acel oraș, un bibliotecar colectează lucrări inedite, inclusiv romanul lui Pick.

Când un tânăr editor îl descoperă și îl relansează în lume, calitatea sa și circumstanțele particulare îl fac un bestseller. Dar sămânța îndoielii apare întotdeauna. Ar putea fi totul o strategie de afaceri? Este adevărat tot ceea ce este prezentat despre lucrare și autorul ei?

Cititorul se va deplasa pe aceste căi imprevizibile, între scepticism și încredere că Henri Pick ar fi putut exista, așa cum a ajuns să-l cunoască lumea.