Dacă comparația este permisă, aș spune Anthony Gala este la literatură ceea ce Pedro Almodovar la cinema. De obicei nu-mi place acest tip de reducționism, dar în acest caz analogiile corespund percepției imaginilor care reies din lectura uneia și vizionarea lucrării celeilalte. Și pentru mine această percepție este foarte marcată.
E o chestiune de lumină, de acea lumină care reverberează în fundalul alb al lucrărilor sale și care, la rândul ei, ajunge pătată de strălucirea culorilor intense al iubirii, al emoțiilor necontrolate, al vitalismului pur, al contradicțiilor negre, al roșului coagulat al iubirii și al galbenului strălucitor al nebuniei și al curcubeului sexului.
Anthony Gala Și-a completat opera narativă cu incursiuni jurnalistice, cu poezie și chiar cu dramaturgie, fără îndoială un autor înzestrat pentru tot ce este cultural, artistic și scenic.
3 romane recomandate de Antonio Gala
Manuscrisul purpuriu
Extragerea anecdotului din istorie pentru a-l transforma în transcendent, universal este o virtute la îndemâna de foarte puține pene. Acest roman mi-a amintit uneori Vechea sirenă, de José Luis Sampedro. În ambele propuneri, istoricul este un scenariu care palidează în fața omului, cu mica sa esență răspândindu-se îmbătător...
Rezumat: În hârtiile purpurie folosite de Cancelaria Alhambra, Boabdil - ultimul sultan - depune mărturie despre viața sa, în timp ce se bucură de ea sau o suferă. Luminozitatea amintirilor sale din copilărie se va estompa în curând, pe măsură ce responsabilitatea unui regat evacuat cade pe umerii lui. Pregătirea sa de prinț rafinat și cultivat nu-i va servi pentru sarcinile guvernamentale; atitudinea ei lirică va fi anihilata fatal de o chemare epică la înfrângere.
De la certurile părinților săi până la afecțiunea profundă a lui Moraima sau Farax; de la pasiunea pentru Jalib la tandrețea ambiguă pentru Amin și Amina; de la abandonul prietenilor din copilărie la neîncrederea în consilierii săi politici; de la venerația pentru unchiul său Zagal sau Gonzalo Fernández de Córdoba și până la disprețul monarhilor catolici, o lungă galerie de personaje desenează scena în care bâjbâie Boabdil el Zogoibi, El Desventuradillo.
Dovezile trăirii unei crize pierdute dinainte o transformă într-un câmp de contradicție. Mereu simplificatoare, Istoria a acumulat acuzații la adresa lui care sunt nedrepte de-a lungul poveștii sale, sincere și reflexive.
Punctul culminant al recuceririi — cu fanatismele, cruzimile, trădările și nedreptățile ei — zguduie cronica ca un vânt distrugător, al cărui limbaj este intim și trist: cel al unui tată care se explică copiilor săi, sau cel al unui om deriva care vorbește. pentru sine până când își găsește — lipsit, dar senin — ultimul său refugiu.
Înțelepciunea, speranța, dragostea și religia îl ajută doar în explozii pe calea singurătății. Și tocmai acea neputință în fața destinului îl face un simbol valabil pentru om de astăzi. Acest roman a câștigat Premiul Planeta în 1990.
Patima turcească
Indiferent dacă este turcă sau mexicană, chiar nu contează. Ceea ce mișcă acțiunea acestui roman este primul termen, pasiune. Dragostea acelei femei capabile ca totul să se topească în brațele bărbatului iubit, fără moravuri sau restricții, cu goana foametei, cu disperarea abstinenței. Dacă completezi toate acestea cu o acțiune reală născută din ciudă, intriga se dovedește a fi magnetică spre un final care se anunță fatal, ca dragostea intensă...
Rezumat: Desideria Oliván, o tânără din Huesca cu dezamăgiri conjugale, în cursul unei călătorii turistice prin Turcia descoperă brusc cea mai copleșitoare pasiune amoroasă în brațele lui Yamam și, deși nu știe aproape nimic despre el, lasă totul pentru a trăi alături de tine în Istanbul.
Timpul trece, iar intensitatea acestei iubiri persistă, dar relațiile celor doi îndrăgostiți devin din ce în ce mai dramatice și mai sordide, până când reîntâlnirea Desideriei cu o veche prietenă a ei care aparține Interpolului le dezvăluie adevărata natură a activităților lucrative ale lui Yamam.
Povestea, admirabil povestită prin niște presupuse caiete intime ale protagonistului, constituie o amară meditație asupra iubirii, dusă până la ultimele sale consecințe în mijlocul unui climat foarte jalnic, până la distrugerea fizică și morală, pe care Antonio Gala știe să o descrie. cu forţa irezistibilă a stilului său.
Uitarea imposibilă
În această durere care urmează să călătorești prin lume, uiți ce poți. Și dacă nu trebuie să uiți ceva, trebuie să fie pentru că te-a făcut să te simți viu, pentru că ți-a dat încurajare, pentru că a devenit etern.
Rezumat: Minaya Guzmán a deranjat bărbații și femeile, i-a făcut pe copii și câinii să se îndrăgostească. Minaya Guzmán: un mister, ca tot ceea ce atrage ființele umane fără remisie. „Nu sunt de aici”, a mărturisit el cu o ocazie dar nu l-au putut înțelege pentru că era, fără să fie, ca noi.
Arăta ca un bărbat, dar perfecțiunea lui, frumusețea și zâmbetul din ochi trebuie să-l fi alertat despre diferența lui. Era mai corect și mai pașnic, mai respectuos, mai presus de toate, mai senin, părea luminat din interior. A fost un vis sau a fost mai mult viață decât viață?
Antonio Gala ne conduce, de mâna unui narator care a știut, ca nimeni altul, cine era Minaya Guzmán, dincolo de viață, dincolo de moarte, spre lumina cea mai plină de speranță. Nu este un roman de mister, ci un mister transformat în roman.
