La escritora caribeña Maryse Condé (digo caribeña porque apuntar a su condición francesa por reductos coloniales aún vigentes, pues como que se me hace raro) hacía de su literatura, casi siempre en clave de Fictiune istorica, un auténtico escenario teatral donde cada uno de sus personajes declama su verdad. Intrahistorias hechas rabiosas certidumbres como de soliloquios a media luz. Reivindicación que consigue alcanzar sus dosis de revancha respecto a relatos oficiales u otras crónicas que exilian nombres que debieran ocupar grandes páginas.
Toate poveștile făcute în Condé oferă străluciri similare despre lumea îndatorată față de unul sau altul. De la însăși figura lui în izbucnirile sale de nuanțe biografice până la reprezentarea oricăruia dintre personajele sale emblematice. Conștientizarea din autenticitate care curățește toate îndoielile posibile cu privire la modul în care s-au petrecut evenimentele revăzute de Condé, cu cele mai intense doze de empatie pentru a putea reînvăța, dacă este cazul, Istoria.
La bibliografía con sello de Maryse Condé se incrementó durante sus fértiles 90 años. Tanto en volumen como en reconocimientos y alcance internacional. Porque más allá de géneros más aferrados a la ficción pura. Las semblanzas de vida de Condé también aportan suspense desde la mera supervivencia. Tramas vívidas hacia la resolución que la vida misma ofrece con sus dejes de crudeza o de insospechado esplendor.
Top 3 cele mai bune romane de Maryse Condé
Eu, Tituba, vrăjitoarea din Salem
Seguramente el más delirante de los casos de machismo histórico sea lo de las cazas de brujas repetidas en medio mundo como un verdadero tic misógino exacerbado bajo el paraguas de la religión (peor me lo pones). En alguna ocasión escribí un relato bastante extenso sobre los autos de fe de Logroño y recordé en esta historia ese mismo ambiente de revanchismo porque sí. Solo que en esta ocasión la esclava Tituba puede llegar a ser la bruja que todos más temían…
Maryse Condé adoptă vocea misticului Tituba, sclavul negru care a fost judecat în celebrele procese pentru vrăjitorie care au avut loc în orașul Salem la sfârșitul secolului al XVII-lea. Produsul unui viol la bordul unei nave de sclavi, Tituba a fost inițiat în artele magice de către un vindecător din insula Barbados.
Neputând scăpa de influența bărbaților cu morale scăzute, ea va fi vândută unui pastor obsedat de Satan și va ajunge în mica comunitate puritană din Salem, Massachusetts. Acolo va fi judecată și întemnițată, acuzată că le-a vrăjit pe fiicele stăpânului ei. Maryse Condé o reabilitează, o smulge din uitarea la care fusese condamnată și, în cele din urmă, o întoarce în țara natală pe vremea negrilor maro și a primelor revolte a sclavilor.
Evanghelia Lumii Noi
Un nuevo Dios llegado a este mundo, hecho carne para ofrecer, quizás, una segunda oportunidad al ser humano advertido de su remota llegada. Pero el hombre actual es descreído por imperativo de sus más hondas contradicciones. Dios no puede existir más allá de las iglesias como la moral solo puede caber en una urna.
La madrugada de un Domingo de Pascua, una madre recorre las calles de Fond-Zombi y un bebé abandonado llora entre las pezuñas de una mula. Ya adulto, Pascal es atractivo, mestizo sin saberse de dónde, y sus ojos son tan verdes como la mar antillana. Vive con su familia adoptiva, pero el misterio de su existencia no tarda en hacer mella en su interior.
De unde ești? Ce se așteaptă de la el? Zvonurile zboară în jurul insulei. Se spune că-i vindecă pe bolnavi, că face pescuit miraculos... Se spune că este fiul lui Dumnezeu, dar al cui? Profet fără mesaj, mesia fără mântuire, Pascal se confruntă cu marile mistere ale acestei lumi: rasismul, exploatarea și globalizarea se contopesc cu propriile experiențe într-o poveste plină de frumusețe și urâțenie, iubire și frângere, speranță și înfrângere.
Inima care râde inima plângând
Un exercițiu natural către povestea oricărei vieți conține acel echilibru particular între ingredientele vitale care cad fiecăruia în noroc sau nenorocire. În cazul lui Maryse, nu există nicio îndoială că amestecul este ceea ce este. Pentru că idealizarea este o reflecție în care să estompeze momentele rele, dacă e nevoie. În timp ce realismul este acea mărturie a trecerii cuiva prin lume. Iar o scriitoare ca Maryse angajată în cea mai șocantă mărturie ne face să râdem sau să plângem cu aceeași senzație paradoxală care indică Sabina despre Chabela Vargas.
Nu este ușor să trăiești între două lumi, iar fata Maryse știe asta. Acasă, pe insula Guadelupa din Caraibe, părinții ei refuză să vorbească creolă și se mândresc că sunt francezi până la capăt, dar când familia vizitează Parisul, fetița observă cum oamenii albi îi privesc cu dispreț.
Veșnic călărându-se între lacrimi și zâmbete, între frumos și teribil, în cuvintele lui Rilke, asistăm la povestea primilor ani ai lui Condé, de la nașterea lui în mijlocul Mardi Gras, cu țipetele mamei amestecându-se cu tobele.de la carnaval, până la prima dragoste, prima durere, descoperirea propriei întunecimi și a propriei feminități, conștientizarea politică, apariția vocației literare, prima moarte.
Acestea sunt amintirile unei scriitoare care, mulți ani mai târziu, se uită înapoi și se cufundă în trecutul ei, căutând să facă pace cu ea însăși și cu originile ei. Profundă și naivă, melancolică și ușoară, Maryse Condé, marea voce a literelor antilene, își explorează copilăria și tinerețea cu o onestitate emoționantă. Un exercițiu magistral de auto-descoperire care constituie o piesă cheie a întregii sale producții literare, care i-a adus în 2018 Premiul Nobel alternativ pentru literatură.
