Dintre câștigătorii Premiului Nobel, se pare că lucrurile se întâmplă în ultimele cazuri de autori aduși pe acest blog. De data aceasta primim un Grace Deledda angajat într-un fel de realism fierul, chiar dureros, concentrat asupra melancoliei care iese din dezamăgirea vitală. Maxima de a nu reveni în locurile în care se bucura ca hrană pentru nostalgie care ajunge, dintr-o prezentare prozaică, să devină lirismul ciudat al existenței.
Personaje care se întorc în ciuda tuturor, sau care supraviețuiesc destinului, repetiției existenței, mortalității ca o umbră care se apropie de uzura a ceea ce a fost trăit. Durerea este tragedia supremă pentru Deledda. Numai că nu există nicio depășire epică sau semnificație. Povestind astfel trebuie să răspundă chinului lucidității, acel limb la care se ajunge la maturitate. Acel loc extrem din care este contemplată creația jalnică a lumii, însoțită de o simfonie fără ordine sau concert.
Dar ceea ce este paradoxal la acest tip de literatură și chiar la existența că autorul insistă atât de grosolan să-l dezbrace pe autor, este că decadentul prin excelență indică miracolul vieții în ciuda tuturor. Pentru că în fiecare întrebare fără răspuns adăpostim misterul suprem care scânteie prima și ultima bătăi de inimă. Între timp, cele mai nebănuite pasiuni capabile să ne scoată din plictiseală presupuse ca orizont.
Top 3 romane recomandate de Grazia Deledda
Ilie Portolu
Interesul excesiv de a transfera o percepție a vieții ne ajunge într-o măsură mai mare din perspectiva unui protagonist care monopolizează aproape totul. Viitorul vital al Elías Portolu este concentrat într-un timp și o etapă spre care se retrag, ca o pătură, trecut și viitor.
Înapoi la Nuoro, după patru ani de detenție pe peninsulă, Elias Portolu nu mai este același: palid și apatic, nu poate să se reintegreze în mediul agricol din care a venit. Iluzia de a putea reveni la viața de dinainte, petrecută cu tatăl său și frații săi în familia tancas, dispare în aceeași după-amiază de la sosirea sa, când întâlnește o femeie interzisă lui: iubita fratelui său.
Sfatul bun pe care îl caută nu este suficient pentru a-l împinge să mărturisească totul sau să renunțe la Maria Maddalena, care îi răspund sentimentele. Dacă nici măcar nunțile celebrate recent nu pot preveni adulterul, lui Ilie îi rămâne doar alegerea preoției ca închisoare în care să-și ispășească păcatele și să fugă de dorință. Cu toate acestea, moartea neprevăzută a fratelui său și nașterea fiului său nelegitim îl confruntă încă o dată pe tânăr cu o dilemă sfâșietoare. Deledda se concentrează asupra chinului interior al protagonistului, lăsându-ne să ne întrebăm dacă adevăratul său păcat nu a fost reprimarea unei pasiuni sau nu avea curajul să-i dea frâu liber.
Iederă
Existența este justificată doar în emoțiile esențiale care luptă în fiecare suflet. Iubirea ar trebui să fie întotdeauna câștigătoarea în această luptă dihotomică între bine și rău. Doar acea luciditate menționată mai sus, conștientizarea limitărilor timpului și corpului nostru, susțin ideea că înfrângerea este cea mai probabilă pentru idealul binelui.
Acest roman tratează cu o abilitate specială una dintre cele mai importante teme din narațiunea Graziei Deledda: anularea, declinul progresiv, dispariția. Atmosfera care ni se prezintă în casa Decherchi este legată de situația decadentă a multor familii ale nobilimii rurale italiene, care, neputând să se adapteze noilor timpuri, risipesc rămășițele moștenirii lor diminuate în idiosincrazii zadarnice și sterile.
În mijlocul acestui context melancolic, ni se face cunoștință cu Annesa, servitoare și fiică adoptivă a familiei Decherchi, care va suferi împreună cu ea greșelile și greșelile lui Paulu, un tânăr moștenitor, consumat prematur și incapabil să-și găsească locul într-o lume în continuă transformare. „Iedera” trasează, apoi, cu linii îngrijite și bine definite, povestea unui personaj profund marcat de conflictul său interior și care va urmări dragostea în timp ce se confruntă cu o circumstanță de viață dificilă și apăsătoare.
Mamă
Paradigma irevocabilului, a deciziilor care împotriva naturii sunt luate de sine și de către cine ne va converti viitorul. Preoția și resemnările ei par a fi încă un lucru din alte vremuri, când ființa umană s-a dat la negarea de sine fără motiv, la deficiențele datorate impunerilor morale asumate ca o contrapondere perfectă între Dumnezeu, vinovăția în sine și negarea tuturor pasiune că ne descentralizăm orice plan transcendent.
Pașii furtivi ai unui tânăr preot paroh care își părăsește casa și angoasa unei mame care îl urmărește în speranța că a greșit. Așa se dezlănțuie drama unui om care a recunoscut în cele din urmă minciuna vocației sale. Trecutul, cu toate evenimentele care l-au determinat pe Paulo să se lege cu Agnese, reapare insistent în dezvoltarea unui eveniment axat pe alegerea prezentului: susținerea vieții sale sau renunțarea la ea în numele obiceiului de doborâre.
Împins de mama sa să se salveze pe sine și educația sa, Paulo se agață cu disperare de sufletele simple ale oamenilor din Aar și primește fiecare eveniment minim pe care îl poartă doar trei zile ca o binecuvântare care îl împiedică de dorință. În această capodoperă a literaturii mondiale, preocuparea existențială a unei mame și a copilului ei pentru care și-a sacrificat întreaga viață apare cu intensitatea devastatoare a unei tragedii grecești.
