Cele mai bune 3 cărți de Georges Perec

Literatura franceză se bucură de o scenă narativă bogată și variată, cu autori care excelează în propuneri de avangardă așa cum sunt, fiecare în felul său, houllebecq o foenkinos; sau cel mai bine vândut noir cu Fred vargas o Maestrul. Toți acești mari povestitori și mulți alții se bucură de moștenirea a Georges perec că în scurta sa existenţă a dat dovadă de o capacitate debordantă în acel scop al experimentării sale.

Exponent al nedumeririi și al înstrăinării, al complotului strâns spre sinteza narativă ca alchimie în care personajele își distilează sufletul. Un autor prodigios în toate acele fațete în care limbajul capătă o altă dimensiune, fie că este vorba de proză sau vers, articol sau eseu. Acesta este Perecul care ne apare ca polifacetic în oricare dintre cărțile sale.

Strălucitor în versuri și poate întunecat în sufletul său de acea recentă moștenire sinistră a exterminării evreilor care l-a pirat în copilărie cu pierderea părinților săi. Ideea este că literatura încă o dată ca placebo în cel mai personal sau ca sublimare în fața creativă a fost desfășurată într-o lucrare încărcată cu acel sens ultim și acel reziduu transcendent de literatură bună.

Top 3 romane recomandate de Georges Perec

amintesc

Recordar es citarse a uno mismo aún a riesgo de no haber tomado las decisiones que en aquel otro momento asomaban como horizonte. Por eso ese comienzo de relato con el que visionamos hechos ofrece sinceridad, crudeza, melancolía, confesión. Con «me acuerdo» exponemos a los demás otros días idealizados en los que las cosas ocurrieron y transcurrieron extrañamente, siempre a contrapié, con su punto de hilaridad, de lirismo y de desconcierto. Justo el otro foco necesario para entender el ayer o hasta la más remota época vivida de la historia reciente.

«Me acuerdo» se ha convertido, con el paso de los años, en un viaje a la memoria colectiva de un país. Este inventario de recuerdos, compuesto por 480 anotaciones que siempre comienzan con las palabras que dan título al libro, se ha convertido en uno de los iconos de la literatura memorialista de todos los tiempos. Recuerdos de infancia y juventud de uno de los mejores escritores del siglo XX por los que desfilan actores, escritores y políticos, pero también estaciones de metro, bulevares o cines de un París que ya no existe pero que resulta fundamental para comprender el panorama actual de la cultura europea. Llega, en una nueva traducción de Mercedes Cebrián, una de las obras míticas de Georges Perec.

amintesc

Răpirea

Cel puțin poveștile vechi au început bine, dar aceasta nu a fost nici măcar asta. De la început, un blestem misterios planează inexorabil asupra personajelor și, pe măsură ce povestea se desfășoară, omniprezența ei îl nedumerește pe cititorul însuși.

Când dispare Tonio Vocel, victimă a unei răpiri, reținut, fugit, suprimat? Polițiștii, incapabili să descifreze corect numeroasele indicii care i se prezintă, nu fac altceva decât să lovească orbește. Prietenii lui Tonio iau măsuri în această privință, dar și ei, oricât de aproape de adevăr, vor cădea pradă criminalului evaziv. Cu toate acestea, umorul continuă să domnească în carte.

El lector tiene, asimismo, la oportunidad de probar su ingenio, ya que la solución, a la vez inasible y evidente, ocultada con esmero y, sin embargo, malévolamente simple, jamás desvelada pero siempre expuesta, está ante sus ojos. ¿Acaso sabrá verla? ¿Conseguirá dar con el autor de este caos?

Răpirea

Instrucțiuni de viață de utilizare

Orice produs cu instrucțiunile sale care determină utilizarea și eliminarea ca paradigmă, ne înșală. Nimic nu trebuie aruncat într-un singur ciclu în afară de viață. Deci, mai bine să aveți niște instrucțiuni bune pentru când viața merge prost sau amenință cu ruina...

Cu plăcerea unui colecționar, Perec ne-a arătat că literatura este și un joc și că în spatele cortinei cotidianului se află poezia anodinului. În spatele fațadei unei simple clădiri pariziene a găsit o arhivă de povești. A povesti înseamnă și a învăța să privești, să surprinzi poveștile de viață care alcătuiesc acest monumental puzzle pe care încă o numim realitate.

Am ajuns la această carte într-un moment în care literatura amenința să devină o lume prea melancolică. Am găsit în el o lovitură de viață. M-am îndrăgostit de Bartlebooth și de proiectul lui nebun, în spatele căruia bate o intuiție grozavă: că frumusețea este uneori inutilă și deci mai frumoasă. Am trecut prin cele o mie și una de povești care se povestesc aici, învăluit în aceeași uimire cu care îmi imaginez că Renașterea trebuie să-și fi explorat cabinetele de curiozități. Și știam că literatura poate fi altceva: un joc foarte serios, care reflectă zâmbetul nostru cel mai răutăcios.

evaluează postarea

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.