Trecerea poeziei în proză lasă în Eva Balthazar o potecă precum cositul de primăvară. Un traseu încărcat cu arome răsunătoare de livadă și pământ. Într-o poetă existențialistă ca ea, esențe ar avea mai mult de-a face cu recoltele care smulg și rădăcini. Rădăcini care pot fi de culturi delicate, sau chiar de pustii imposibile sau de permafrost unde această autoare s-a adresat sosirii ei în proză.
Recolta este un nou spațiu narativ în care Eva Baltasar sublimează forme și asaltă fundaluri transcendente. Plecand de la o prezentare telurica care serveste drept metafora pentru fiecare suflet protagonist care asteapta irigarea acestuia. Experiențe la persoana întâi sau din prisme unice. Perspective asupra viitorului existenței pentru protagoniști care își duc îndoielile dincolo de inerție sau concesii la vamă ca un fir al acelei normalități idolatrate ca un vițel de aur.
Top 3 romane recomandate de Eva Baltasar
Permafrost
Sfârșitul vieții. Nevoia intensă de viață duce uneori la cel mai îndepărtat punct, dimpotrivă. Este vorba despre acel magnetism particular al polilor care în cele din urmă par a fi același lucru separat în originea sa. Un lucru, o esență, un lucru care solicită insistent și persistent reuniunea întregului interval de viață pe care existența sa dihotomică l-ar putea explica cu o luciditate răpitoare.
Vocea la persoana întâi a unei Eva Baltasar fuzionată cu succes într-o mie de poezii, dă mai multă intensitate, dacă este posibil, protagonistului poveștii sale. Unul dintre acei oameni care adăpostește speranța, poate fără să o dorească deloc, să se acorde rațiunii și adevărului, în abisul dintre impresiile subiective care impulsionează fericirea și o lume posibilă condusă în mod obiectiv către cea mai abisivă nesatisfacție dintre noi toți, călătorii a unei singure vieți, așa cum am subliniat Milan Kundera în Lumina nesuferită a Ființei.
Cu excepția faptului că protagonistul acestui roman nu este dispus să cedeze frigului vieții și, îmbrăcată în acel permafrost cu care este acoperit și cel mai inospitalier al planetei noastre, ea se lansează în hedonismul și mai deschis al femeii căreia i se adresează totuși este tras la răspundere pentru modul în care își guvernează corpul.
Viața este atât de banală încât nu merită să ne oprim asupra preocupărilor lumești, cum ar fi cele care sunt scufundate sub gheață de către familia sau prietenii tăi. Cel mai important lucru este, sub influența că nimic nu merită, să profiți măcar de momentele cu acea autenticitate furioasă care marchează doar impulsurile eliberate de dureroasele lor stigme sociale și morale.
Polul opus este întotdeauna acolo. Puterile profunde includ, de asemenea, resemnare, predare, epuizare pentru a întreprinde chiar un nou pas, sinucidere ca acea ultimă aventură în fața sătirii de atâta trivialitate.
Un roman agil în acel marș frenetic către golul protagonistului. O poveste cu mai mult de margini și necazuri din care reiese și acel umor negru tipic cuiva care se întoarce din toate. O carte de extremă luciditate, cu o perspectivă a lumii noastre la fel de înghețată ca pielea protagonistului.
mamut
Uneori realitatea și ficțiunea se întâlnesc. Pentru că dincolo de profunzimea acestei povești, mărturia unei femei ca Beatriz Montanez, ruptă de lume, trezește destul de multe analogii. Dar este clar că căutarea unei ieșiri pentru acea forță centripetă care este societatea de astăzi, cu cererile ei deghizate de bunăstare, ridică atâtea povești posibile câte moduri fascinante de a le spune.
Protagonistul mamut Este o fată arhaică prinsă în viața modernă. Habitatul lui este orașul, unde lucrează pentru a trăi. Ea vrea să fie mamă, iar asta o obligă să se apropie de bărbați.Cum poți rezista furnicarului uman dacă ai instinctul de vânător singuratic?
Într-o zi, părăsește orașul, își schimbă împrejurimile și devine proprietara unei case complet izolate. Există doar ciobanul, singurătatea și fiarele care te hrănesc sau te amenință. Instinctul funcționează, conștiința este alterată și are loc o transformare.
Acesta nu este doar un alt roman despre zborul spre rural, este o bombă cu ceas pe rănile societății contemporane, o narațiune in crescendo care urlă la mila acestui romancier sălbatic care este Eva Baltasar.
Bolovan
Continuarea Permafrost a căpătat o nouă referință, o metaforă asemănătoare care abundă în ideea de singurătate în ciuda tuturor, de viață latentă, de prăbușirea persistentă a valurilor asupra unei conștiințe care pare să rămână imobilă oricărui șoc. Până când ceva îl scoate de pe site. Și stânca derivă sau poate se scufundă.
Protagonistul Bolovan ea își câștigă existența ca bucătăreasă pe o veche navă comercială. Este situația perfectă: singurătate, o cabană, oceanul, vreun port în care să întâlnești femei și ore să înfrunți vidul, să simți forța provizorii. Până când într-o zi unul dintre ei reușește să părăsească marea, acceptă să locuiască în patru pereți și este implicat în sarcina asistată și educația unui copil.
Ce a făcut maternitatea cu femeia pe care ai întâlnit-o cândva într-un bar din Patagonia? Ce va face, animal în cușcă într-o casă unifamilială din Reykjavik? Totul s-a schimbat cu excepția poreclei sale, Boulder: acele pietre uriașe izolate în mijlocul peisajului, expuse la toate fără ca nimeni să știe de unde vin sau de ce sunt acolo.
Dacă doriți să le aveți pe toate împreună, acest volum le reunește:
