Top 3 cărți Carlo Ginzburg

La Ginzburg găsim o valoare de refugiu a eseului actual la apogeul Noam Chomsky. Doar că la Ginzburg ne bucurăm de un narator cu intenții literare mai mari. Cu un fundal istoric incontestabil, Ginzburg ne oferă o perspectivă sub forma unui mozaic al evoluției umane din viziuni simple pe cât de complementare, pe atât de îmbogățitoare.

Tot ceea ce sună intraistoric indică mai mult o legendă decât realitate. Pentru că nu toate cronicile oficiale explică ceea ce a fost salvat de Ginzburg. Dar tocmai în înfrumusețarea cu punct romanesc, întotdeauna perfect delimitat de contextul fiecărei vremuri, ne bucurăm de o viziune mai largă decât simplele transcrieri puse negru pe alb pentru Dumnezeu știe ce interes.

Istoria este adesea o chestiune de credință. Cărțile lui Ginzburg sunt pur și simplu o chestiune de empatie, o empatie cu nuanțe de certitudine deplină. Pentru că toate evenimentele mărețe devin de multe ori omiterea micilor detalii care acoperă totul pentru a face din zilele de altădată realități mai apropiate din care să înțelegem și mai bine după ce adevăruri.

Top 3 cele mai bune cărți de Carlo Ginzburg

brânza și viermii

Chiar și Totuși, se mișcă Galileo Galilei a avut antecedentele lui. Confruntarea cu Inchiziția nu era un fel de mâncare de bun gust pentru oricine cunoștea pasiunea pentru focuri de tabără, spânzurătoare și alte distracții pentru sadici de neoprit. Ideea este că în această carte găsim pe altul dintre cei înaintea timpului său și chiar înaintea celor înaintea vremurilor viitoare. O poveste pe cât de unică, pe atât de incitantă...

Nordul Italiei, sfârșitul secolului al XVI-lea. Sfântul Oficiu acuză de erezie un morar, Domenico Scandella, pe care toată lumea îl numește Menocchio. Inculpatul susține că lumea își are originea „într-un haos” din care „a ieșit o masă, căci se face brânza cu lapte și în ea s-au format viermi, iar aceștia erau îngerii”. De-a lungul a două procese inchizitoriale, cosmogonia particulară a acuzatului se opune cu încăpățânare celei care îl interoghează.

Pornind de la analiza convingerilor lui Menocchio ―în cele din urmă găsit vinovat și condamnat la ardere pe rug― și de la dosarele judiciare ale cazului, Carlo Ginzburg reconstituie în acest clasic contemporan un fragment din așa-numita „cultură populară” ―condamnată în general ca , la ostracism― care stă, datorită singularității sale, ca un simbol al timpului său și ca un fel de verigă lipsă într-o lume întunecată, greu asimilabilă prezentului, dar căreia îi suntem cumva datori.

brânza și viermii

Firul și urmele. Adevăratul, falsul, fictivul

Adevărul nu poate fi decât o sinteză. Iar modalitatea de a găsi acea alchimie a adevărului poate veni în cele din urmă doar din creuzetul în care totul uman este aruncat. Rezultatul este un canal exuberant de influențe între mitic, mistic, științific, rațional și irațional. Realitate și ficțiune, subiectivism angajat în plenitudinea obiectivului. Visul rațiunii produce monștri. Dar trebuie să trăiești cu ei dacă vrei ceva certitudine...

Pentru a explora relațiile multiple dintre adevărul istoric, minciună și ficțiune, Carlo Ginzburg explorează teme foarte eterogene: evrei din Menorca și canibali brazilieni, șamani și anticariați, romanțe medievale, protocoalele bătrânilor din Sion, fotografia și moartea Voltaire, Stendhal, Flaubert, Auerbach, Kracauer, Montaigne. Împotriva tendinței scepticismului postmodern de a estompa granița dintre narațiunile ficționale și narațiunile istorice, autorul abordează această relație ca pe o dispută asupra reprezentării realității, un conflict alcătuit din provocări, împrumuturi reciproce și hibridizări.

Firul și urmele. Adevăratul, falsul, fictivul

Ochi mari de lemn: nouă reflecții pe distanță

În conflict clar cu cel mai orbitor etnocentrism. Zona de confort a umanității este recunoașterea propriei persoane ca ceva inexpugnabil. Lumea redusă la trib și contururile patriei sale. În ciuda globalizării, impulsul pentru reductio ad absurdum pare să fie în creștere. Călătoria și cunoașterea altor locuri s-ar putea să nu ne facă mai buni, dar cu siguranță ne poate face mai înțelepți, nu atât despre ceilalți, cât despre ce am putea fi mai buni, rămânând mereu în mediul nostru.

În această carte, Carlo Ginzburg investighează, din diverse puncte de vedere, potențialitățile cognitive și morale, constructive și distructive ale dezrădăcinării și distanței. De ce o lungă tradiție a atribuit privirii străinului (a sălbaticului, a țăranului, a animalului) capacitatea de a dezvălui eroarea societății? De ce stilul a fost folosit în multe cazuri pentru a include sau a exclude diferiții din punct de vedere cultural? Ochii mari de lemn ne oferă noi perspective asupra tuturor acestor lucruri și asupra lumii, aproape și departe de noi.

Ochi mari de lemn: nouă reflecții pe distanță
5 / 5 - (18 voturi)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.