Cărțile pe care le împărțim, de Ramón Gallart

O metaforă reușită între cărțile de pe masă și ceea ce are viața în sfârșit. Șansa și ceea ce își propune fiecare odată intrat în jocul vieții. Să faci cacealma poate fi cea mai reușită mișcare, dar este întotdeauna bine să poți trișa, atâta timp cât nu sunt singuri.

În cazul lui Hugo, treaba lui este să ridice mereu oferta și chiar să spargă pachetul dacă este necesar. Pentru că în aceea de a căuta cel mai bun partener cu care să urmărească succesul la sfârșitul jocului, protagonistul nostru poate scoate cărți din mânecă pentru a scăpa de un joc monoton când pur și simplu aruncăm cărțile de aruncat.

Și nu este vorba doar despre iubire ceea ce indic despre cupluri. În acest roman toate întâlnirile sunt perechi din pasiuni în curs de dezvoltare, din prietenie sau din cea mai completă coincidență. Iar autorul profită de acest lucru pentru a dezveli sufletul personajelor sale cu un strop de realism magic. Nu există pretenție, histrionism sau supraacțiune. Doar angajamentul autorului de a da întreaga viață celor care ne însoțesc în călătoria existenței lor. Și asta se realizează de parcă am fi cunoscut deja fiecare personaj din altă viață. Pentru că naturalețea în acest roman este ca un dar către empatia imediată.

Fără îndoială, personajele din această intrigă interacționează cu o senzație magică de verosimilitate și apropiere care ne predispun să trăim cele mai intense aventuri. Pentru că încetul cu încetul povestea avansează spre încurcături de tot felul. Cel al hazardului, cărțile pe care le joacă și îndrăzneala fiecărui jucător de a-și lansa comanda sau de a-și falsifica pokerul.

Și în acestea, rolul lui Hugo servește drept scuză biografică. Totul se învârte în jurul unui Hugo care trăiește zilnic o mie și una de aventuri ale celui mai clasic hustler din literatură. Un tip uneori cu fulgerările lui de erou (definindu-l pe erou ca pe oricine face pur și simplu ce poate), dar și cu mizeriile lui între evocări nihiliste. Caracterizarea lui Hugo are totul pentru a se potrivi cu contradicțiile fiecărui fiu al unui vecin.

Complotul ia formă ca un ciclon pe cale să-l prindă pe Hugo. Personaje precum Cris sau Manolo susțin o evoluție precipitată a evenimentelor care îi plasează peste abisuri nebănuite atunci când povestea decolează. Rezultatul este o explozie, o realitate încărcată cu dinamită în temelii și care ajunge să explodeze, pe de o parte, în timp ce implodește și din interior un personaj precum Hugo care și-a jucat cărțile la maxim. Pentru mai bine sau mai rău.

Poți cumpăra acum romanul „Cartile care ne ating”, de Ramón Gallart, de aici:

Cărțile pe care le împărțim
evaluează postarea

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.