Genul negru suferă o abordare continuă de către noi autori capabili să agreseze conștiința cititorilor în căutarea unei noi pradă. Parțial pentru că, în narațiunea criminală de astăzi, când înțelegi autorul de serviciu, mergi să cauți noi referințe.
Davide Longo oferă în prezent (a făcut deja câteva incursiuni în noir cu ani în urmă cu romanul său „Mâncătorul de piatră”) acel plus noir stilului italian care bea din Camillery dar care este mai aproape de celălalt compatriot al său Luca d'Andrea. Scenografia „made in” o Italia adâncă în care fiecare își pune amprenta pentru a descoperi, în criminali, minți capabile de orice de la o inteligență tulburată.
În seria crimelor din Piemont, care a început cu acest caz Bramard, ni se promite o dorință de răzbunare printre spații întunecate de corupție și depravare. Zone întunecate în care ura și vinovăția își așteaptă momentul să izbucnească cu forță.
Corso Bramard a fost cel mai promițător inspector de poliție al Italiei, până când un criminal în serie pe urmele lui și-a răpit și ucis soția și fiica. Au trecut douăzeci de ani de atunci, Corso locuiește într-o casă veche pe dealurile de lângă Torino, predă la un institut și își petrece cea mai mare parte a timpului cățărând singur.
Totuși, ceva rămâne intact în el: obsesia, cultivată cu fermitate calmă, de a-și găsi dușmanul. Un criminal care îi tot trimite versurile unui cântec Leonard Cohen. Șaptesprezece scrisori în douăzeci de ani, dactilografiate pe un Olivetti din '72. O invitație? O provocare? Acum, acel adversar care nu a făcut niciodată greșeli pare să se fi lovit de o distragere a atenției. Un indiciu esențial. Suficient pentru ca Corso Bramard să-și reia vânătoarea, luminând o scenă populată de personaje ambigue și puternice, un labirint de tăceri care îl conduc pe Corso către destinul său.
Poți cumpăra acum romanul „Cazul Bramard”, de Davide Longo, de aici:
