Cele mai bune 3 cărți ale genialei María Zambrano

Ocurrió también con María Zambrano. Es curioso como intelectualitatea oricărei generații, înfundată în autoritarism, ajunge în exil ca singura cale de a supraviețui în angajamentul său față de viziunea critică de care are nevoie fiecare societate. Curios și lămuritor despre ceea ce rămâne sub controlul guvernului...

Dar renașterea morală a unei țări la întoarcerea ilușorilor ei exilați este și ea magică. Ca și în cazul nostru, au fost Ramon J. Sender, Max aub sau proprii Maria Zambrano printre multe altele.

În cazul Mariei, trecuseră 45 de ani de la acel 1939 când coșmarul războiului a luat sfârșit pentru a se prelungi în delirul dictaturii... A părăsi țara ca un imperativ pentru un gânditor și autor ca puțini ar putea excela la acea vreme. în Europa, el a presupus acea dezrădăcinare înmulțitoare a creativului în filosofic și poetic (cu un echilibru între profunzimea liricului și prozaic care este rar înțeles), precum și în eseist și chiar în politic.

Între America și Europa, geniala autoare de origine malagueană compunea o bibliografie foarte strălucitoare și extinsă în care a alternat studiul și cercetarea, dezvoltarea gândirii sale filozofice dar și acea hispanism a celui care a trebuit să plece și care încă încearcă să definească motivele un război cainit care s-a încheiat cu atâtea lucruri...

Top 3 cărți recomandate de María Zambrano

poienile pădurii

Filosofia în María Zambrano este o conștientizare care merge de la senzorial la rațional. Niciun alt gânditor nu a reușit să găsească în această ambivalență cea mai bună compoziție care să cuprindă totul (pe care o putem înțelege, desigur). Această carte este cel mai bun exemplu al geniului gânditorului convins de necesitatea liricului, așa cum făceau deja grecii cu miturile lor depășite peste propria istorie.

Lucrare din 1977 care este un întreg monument filozofico-poetic, una dintre cărțile fundamentale ale istoriei recente a gândirii. În ea, María Zambrano îl scufundă pe cititor într-un sentiment primordial, anterior tuturor timpurilor, la care înfricoșătorul Cronos nu are acces și unde este recuperat un paradis pierdut, o viziune primordială.

În acest non-loc intră Zambrano pentru a nu se simți exilat, exilat; este în el unde putem recupera cu toții o unitate originară mereu tânjită. Gânditorul malaguean propune astfel o regresie originală în care filosofia, poezia, muzica și misticismul ne arată calea de a ne aminti „Sentimentul”, de a salva „lucrurile și ființele din confuzie”.

poienile pădurii

Mormântul Antigonei

Că cultura greacă avea deja ceva avangardist, în termenii unui feminism puternic subteran din mitologie, este de netăgăduit. Poate mai mult în Sofocle decât în ​​Homer. De la Cassandra la Antigona. Unele dintre cele mai transcendente personaje ale acestui imaginar mitologic antic sunt cele care transformă femeile datorită inteligenței sau darurilor lor.

Un simbol incontestabil al integrității morale și al forței vitale, Antigona este una dintre cele mai discutate figuri mitologice din istoria gândirii. Pentru ea, María Zambrano i-a scris în 1948, „nu putem înceta să o auzim”, pentru că „mormântul lui Antígone este propria noastră conștiință întunecată”.

Gânditorul nu și-a abandonat niciodată interesul pentru această eroină, a cărei poveste tragică, spusă de Sofocle în tragedia cu același nume, cuprinde numeroase probleme pe care Zambrano le-a tratat în profunzime de-a lungul carierei sale intelectuale: granița îngustă dintre filosofie și literatură, socialul. caracterul și libertatea politică, folosirea și abuzul de putere, exilul sau protagonismul femininului.

Mormântul Antigonei

Omul și divinul

Apărut pentru prima dată în 1955 și extins substanțial în reeditarea sa din 1973, „El hombre y lo divino”, o lucrare cheie în dezvoltarea gândirii lui María Zambrano (1904-1991), acționează ca o punte între cea mai completă distilare. a primelor sale idei și articularea acelei „rațiuni poetice” care avea să se desfășoare de atunci în cadrul producției sale filozofice.

Confruntat cu o modernitate cufundată în jocul etern al renunțării și întoarcerii la o divinitate de care tânjește să scape, dar nu poate renunța, Zambrano trasează căile unei noi relații cu divinul care, pe urmele evlaviei, ne poate permite să recuperam realitatea pentru a dezvălui puterile eliberatoare îngropate de acea „istorie făcută idol” la care am fost sortiți.

Omul și divinul
evaluează postarea

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.