Cele mai bune 3 cărți de Joseph Heller

Literatura de Joseph Heller s-a născut cu acel sigiliu de maturitate al scriitorului deja întors din toate. Așa se descoperă în narațiunea acestui autor american a gust pentru reducerea la absurd, pentru umor, pentru critica nefiltrată. Nimic de-a face cu alți piloți iluștri trecuți în literatură ca Sfântul Exupery o James Salter în cele din urmă, mai transcendent pentru propria sa viziune asupra literaturii ca un câmp de substanță mai mare și nu un scuipator de unde să elibereze amărăciunea înainte de a se repezi în gât.

Trebuie să fie totul. Mereu este timp pentru un fel de literatură sau alta, cea care sublimează sau cea care ridiculizează totul. În viziunea mai mult decât ciudată, deformată a lui Heller, există un realism brutal trecut de acea noțiune a cuiva care nu se mai așteaptă la o soluție sau o îmbunătățire și se predă doar misiunii de a demasca mizerii. Pentru că una este să nu comunici cu pietrele de moară și alta este să ai ocazia sau dorința de a scrie despre asta cu convingerea de a oferi cea mai necesară luciditate conștiințelor plictisitoare.

Este ca o zicală veche „cineva a trebuit să o facă”. În literatura americană a secolului XX, Heller și-a atribuit sarcina de a începe să prezinte zonele gri ale visului american, încrezător în faptul că America avea nevoie de fiecare dintre cetățenii săi pentru a păstra echilibre precis nebănuite...

Top 3 romane recomandate de Joseph Heller

Capcana 22

Iar Heller a sosit și a scris un clasic... Cu siguranță se gândea doar să scrie o tragicomedie a zilelor sale între fulgerările rachetelor sol-aer, bombe și ouăle sfinte ale marilor soldați dispecerați...

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în spitalul bazei americane de pe o mică insulă italiană, un pilot de bombardier pe nume Yossarian se preface a fi nebun. El vrea să evite să-și piardă viața cu orice preț în următoarea sa misiune aeriană și să se întoarcă acasă. De ce naiba încearcă toată lumea să-l omoare de jos? se întreabă el de fiecare dată când aruncă o bombă. Yossarian încearcă să demonstreze că este nebun, dar cade în „captura 22”: o regulă militară absurdă și perversă care spune că cei care pretind nebunie pentru a evita să meargă la război sunt cei mai minte. Și dacă ești sănătos, ești sănătos, așa că... Nu ai de ales!

Publicată inițial în 1961, Trap 22 este, fără îndoială, una dintre cele mai amuzante și mai celebre capodopere din toate timpurile și o piatră de temelie a tradiției literare americane, ceea ce ia adus o listă cu cele mai bune cărți ale secolului al XX-lea. Cititorul va fi cufundat într-un val de situații absurde și dialoguri delirante care subliniază prostia războiului și a ființei umane. Și este că „la naiba suntem și am fost mereu noi”, spune Laura Fernández în prolog. Dacă ar fi să descriu iadul, ar fi unul înnebunitor de amuzant. Pentru că așa este de ridicolă lumea. […] Pentru ca această umanitate să încerce să învețe ceva despre ea însăși.”

Capcana 22

Sa întâmplat ceva

În spatele oricărei critici acide, în toată dorința de a ridiculiza sau de a face satiră, găsim mereu dezamăgirea naratorului de serviciu în efortul său de a dezlega ceea ce ne determină să ne poticnim iar și iar în mijloacele, complexele și vinovăția noastră. Succesul social este cel mai rău scop al societății moderne pline de vicii. Aceasta este povestea unei căderi.

Bob Slocum este un om de invidiat. Executiv și de succes, are o soție atrăgătoare și trei copii, un „prieten” și, din cauza funcției sale, un harem rătăcitor. Totuși, ceva s-a întâmplat. Posibilitatea de a fi retrogradat în ierarhia sa, teama de a nu ajunge în vârful unde se iau deciziile și ura superiorilor săi, amestecată cu ruperea vieții sale de familie, constituie o suferință constantă pentru Slocum.

Portret de artist adolescent, bătrân

Nu a fost personal, James Joyce. Heller l-ar putea lua pe Dorian Gray drept referință. Treaba era să salvez acel punct de transcendență al operei care se deschide despre artă și sensul ei sau sursele ei. Portrait of the Teenage, Old Artist este o incursiune emoționantă și fascinantă în mintea unui artist care reflectă asupra vieții sale în căutarea unei surse de inspirație. O privire excepțională, emoționantă și captivantă asupra creativității, cu toate momentele ei de iluzie plină de speranță și dezamăgire agonizantă.

Eugene Pota, romancier care se place Heller A devenit o legendă, o icoană culturală datorită primului său roman, el caută un argument pentru opera sa definitivă atunci când percepe că se apropie declinul zilelor sale. Acel prim roman i-a marcat cariera literară. Din acel moment, toată opera sa a fost disecționată meticulos de critici și, cu excepția unor succese de scurtă durată, a fost considerată deficitară.

În căutarea unui complot, apelează la soția sa, la agentul său, la redactorul său, la foștii iubiți, chiar și la doctor. Toată lumea îi aduce idei, dar niciuna nu este convingătoare, până în punctul de a fi târât în ​​jos de deziluzie. În lupta lui neliniștită cu inspirația, Pota, „alter ego” al Heller, se adâncește în „componenta tragică” a vieții unor scriitori precum Scott Fitzgerald, Henry James, Jack London și Joseph Conrad; ravagiile pe care le-a făcut succesul timpuriu pe care ulterior nu l-au găsit în restul lucrării sale. Apropo, între aventurile sale de viață și începuturile lui eșuate de roman, el aduce un omagiu autorilor săi preferați; printre alții, Mark Twain, Franz Kafka și James Joyce cu titlul. Portretul artistului adolescent, vechi a fost ultima narațiune a Joseph Heller.

Portret de artist adolescent, bătrân



evaluează postarea

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.