la Daniel Pennack același lucru se confruntă cu un complot tineresc ca și cufundarea într-un eseu sociologic. Între ambele spații creative, un întreg fel de linii argumentale (inclusiv a genul negru recoltă foarte proprie), prin care acest autor francez călătorește cu solvabilitatea scriitorului convins că nu există un drum dificil, ci voință. Angajamentul și dorința de a spune ceva din prisma care atinge în orice moment.
Problema cu această funcție multitasking a scriitorului este confuzia pe care o poate provoca în cititorul de serviciu mai obișnuit cu uniformitatea fiecărui autor, cu scenariile deja cunoscute. Dar în această confuzie se află magia. Și în darul de a ști să povestească însăși versatilitatea lumii, toastul este produs cu vena sa literară dezlănțuită.
Deci, pentru a te bucura de Pennac, trebuie să știi care dintre lucrările sale joacă în orice moment. Și aici vom încerca să alegem cele mai bune opțiuni pentru fiecare moment ...
Top 3 cărți recomandate de Daniel Pennac
Ca un roman
Nu, nu este un roman, oricât ar părea. Dar vorbește despre noțiunea de romane ca spațiu pentru petrecere a timpului liber, eliberare, învățare, mimică și empatie. Ceva atât de frumos încât îți poți pierde ideea de a-l oferi ca subiect de studiu ...
Este aproape imposibil să nu te simți provocat de acest eseu de Daniel Pennac, care a devenit un clasic. Departe de orice grandilocuință și sentimentul de superioritate care tinde să facă din profesori, părinți și cititori figuri neprietenoase și pe jumătate ridicole, autorul pune pe scenă dragostea de lectură dar mai presus de toate lipsa de dragoste, deoarece adevărații protagoniști ai acestei cărți sunt adolescenți, angoasați de monstruozitățile intimidante ale lecturii necesare.
Cu claritatea cuiva care s-a gândit pe larg la chestiune și cu cunoștințe precise – perceptibile în fiecare propoziție – a dificultăților reale pe care le presupune predarea literaturii, Pennac formulează propuneri de o înțelepciune rară. Aici nu există predici sau moravuri literare, ci mai degrabă o autocritică acerbă și bună, neobișnuită printre presupușii promotori ai lecturii.
Deși a fost publicată inițial în 1992, când dușmanii literaturii păreau a fi filmul și televiziunea, această frumoasă carte nu numai că își menține valabilitatea, dar pare, de asemenea, deosebit de potrivită pentru a face față prezentului.
Fericirea ogrilor
În noir, nimic nu este niciodată complet scris și ramificațiile lui se extind spre thriller, mister, strict polițist, gore sau multe alte căi noi deschise într-un gen de mare succes în rândul publicului cititor. Dar poate că Pennac a desenat cu seria sa de picaresc bizar, în stil francez și deconcertant Benjamin Malaussene un amestec ciudat de maniere interioare profunde cu acel punct negru de gen care este faptul de a supraviețui în funcție de locul în care ai succesul sau nenorocirea de a te naște ...
Primul dintre romanele cu inefabilul Malaussène, pe care criticii l-au descris ca un „miracol al prospețimii”.
Cine este Benjamin Malaussène? Este un sfânt? Un idiot? Un om fericit? Prim-născut dintr-o familie curioasă și bizară și responsabil pentru un batalion de frați, Malaussène locuiește în cartierul Belleville și lucrează ca „țap ispășitor” într-un magazin universal parizian.
Dacă un cumpărător se plânge de o marfă defectă sau de o defecțiune tehnică, Malaussène suportă furia și amenințările de concediere până când clientul plin de compasiune își retrage cererea. Și astfel, conducerea companiei economisește bani. Dar unele explozii misterioase din marile magazine complică, chiar mai mult dacă este posibil, sănătatea emoțională deja precară a eroului nostru.
Fratele meu
Literatura poate fi vindecătoare. Desigur, nu este singurul placebo cu care să ghideze remedii împotriva mizeriilor lumii. Dar anumite remedii sunt pentru autor și cititori. Pentru că trebuie să presupunem cu toții că atingerea nu este pentru totdeauna, că mai devreme sau mai târziu părăsiți scena sau vă lasă să mergeți singuri ...
Cea mai intimă operă a lui Pennac, un memoriu care îl transformă pe Bartleby Melville într-o oglindă pentru a-l înțelege și a-și aminti de fratele său. În cea mai personală carte a sa până în prezent, Daniel Pennac își amintește de fratele său decedat în cel mai emoționant și original mod: prin figura lui Bartleby, celebrul scrib Herman Melville. Astfel, Pennac extinde cusăturile literaturii de doliu și își folosește dragostea de scrisori pentru a crea amintiri prețioase.
Autorul pleacă de la o certitudine împărtășită de toți: nu ajungem să ne cunoaștem niciodată pe cei dragi în întregime. Pentru a-și înțelege mai bine fratele, Pennac îl revede pe scribul amânat al lui Melville, un personaj mult iubit de amândoi și îl transformă într-un fel de oglindă în care să-l observe și să-l amintească pe Bernard. Astfel, Pennac semnează o carte de tandrețe infinită care devine în același timp o oda a literaturii.
