Un singur vers din orice etichetare pe care doriți să o impuneți, Imagine de substituent Cristina Morales este un scriitor care captivează toate tipurile de cititori cu o narațiune riscantă, directă, ingenioasă, acidă, răzbunătoare... atât de multe calificative încât scapă de intenția nesănătoasă a caseiului care, în orice caz, s-ar putea adapta la un amestec între ideologic al Marx iar umanistul lui houllebecq.
Odată cu maturitatea scriitoarei descoperită la vârsta la care cel care scrie cel mai mult este să pună negru pe alb într-un jurnal, Cristina abundă în acel univers deja recunoscut parțial în timpul expedițiilor imaculate ale tinereții. Un teritoriu vast care este redescoperit în interior.
Cu o astfel de bază, conturul difuz al literaturii făcute revendicare marchează în Cristina Morales un drum evident care nu va fi niciodată o excepție în literatură. Un fir de tras pe care, în mod curios, se prod și alți scriitori actuali. Cazuri ca cele ale Betleemul Gopegui o Edurne portela. Toți au făcut sensibilitate față de trezirea conștiinței în cea mai existențială revizuire a ei sau în cel mai sociologic aspect.
Văzută oricum vrei să o vezi, ideea este că orice carte de Cristina Morales este acea viziune critică asupra a ceea ce suntem și a ceea ce facem. O judecată sumară în care fiecare paragraf sfâșie argumentele în apărarea lumii noastre. Povești care, așadar, mișcă și tulbură; argumente necesare ca plusvaloare narativă.
Top 3 romane recomandate de Cristina Morales
Introducere la Tereza lui Isus
Poate că Tereza de Isus a avut prea multă încredere în acea latură pozitivă a umanității. În orice caz, ea nu ar arăta niciodată un gest rău sau dispreț față de oricine s-a apropiat de ea cu intenția rea de a-și îmbunătăți imaginea sau de a se mântui de orice păcat prin apropiere.
Această carte este presupusa scriere a acelui ultim adevăr al unui suflet dat misiunii imposibile a credinței în lucrul uman; a exemplului ca un posibil început al drumului spre mântuire.
Funcționează în 1562 și Teresa de Jesús, la patruzeci și șapte de ani, stă la palatul Luisa de la Cerda din Toledo. Își consolează gazda de melancolia provocată de moartea soțului ei, așteaptă ca întemeierea noii ei mănăstiri să prospere și se dedică scrierii unui text destinat să devină o operă decisivă în nașterea genului autobiografic. Cartea vieții, că va trebui să le mulţumească superiorilor săi ecleziastici şi să-l apere împotriva detractorilor săi.
Dar... dacă sfânta ar fi scris un alt manuscris în paralel, un jurnal mai intim, nu menit să o mulțumească sau să o apere în fața cuiva, ci să-i evoce viața trecută și să încerce să se explice ca ființă umană?
Așa își imaginează Cristina Morales, dând glas unei Tereze, dacă nu eliberată de legături și angajamente, atunci conștientă de ele și luptând împotriva lor. O Tereza care își caută amintirile și se explorează în scris: își evocă copilăria cu jocuri de romani și martiri, suferințele și umilințele mamei sale în sarcinile ei multiple, viața ei între disciplină și rebeliune, destinul ei de femeie într-un societate concepută de și pentru bărbați...
«Doamne, să scriu că în tinerețe am fost ticălos și zadarnic și că acum Dumnezeu mă răsplătește? Să scriu pentru a-i face pe plac părintelui mărturisitor, pentru a-i face pe plac marilor avocați, pentru a fi pe placul Inchiziției sau pentru a-mi face plăcere? Ar trebui să scriu că nu îmbrățișez nicio reformă? Ar trebui să scriu pentru că mi-a fost trimis și am făcut un jurământ de ascultare? Doamne, ar trebui să scriu?
Rezultatul este reinventarea sugestivă a unei figuri esențiale în literatura mondială, scrisă din libertatea și radicalismul pe care însăși Teresa de Jesús le reprezenta.
Lectură ușoară
Sunt patru: Nati, Patri, Marga și Àngels. Sunt înrudiți, au grade diferite de ceea ce Administrația și medicina consideră „dizabilitate intelectuală” și împart un etaj tutorat. Ei și-au petrecut o bună parte din viață în RUDIS și CRUDIS (reședințe urbane și rurale pentru persoane cu dizabilități intelectuale). Dar mai presus de toate, sunt femei cu o capacitate extraordinară de a face față condițiilor de dominație pe care le-au suferit. A lui este opresivă și nenorocită Barcelona: orașul squaturilor, Platforma pentru Oameni Afectați de Ipoteci, atenee anarhiste și artă politic corectă.
Acesta este un roman radical în ideile sale, în formă și în limbajul său. Un strigăt-roman, un roman politizator care traversează voci și texte: un fanzine care pune în frâu sistemul neoliberal, procesele-verbale ale unei adunări libertariene, declarațiile în fața unei instanțe care intenționează să sterilizeze forțat unul dintre protagoniști, romanul autobiografic care scrieți unul dintre ele cu tehnica de citire ușoară...
Această carte este un câmp de luptă: împotriva heteropatriarhatului alb, monogam, împotriva retoricii instituționale și capitaliste, împotriva activismului care folosește haina „alternativei” pentru a susține status quo-ul. Dar este și un roman care celebrează corpul și sexualitatea, dorința și printre femei, demnitatea celor care sunt marcați de stigmatizarea dizabilității și capacitatea transgresivă și revoluționară a limbajului. Este înainte de toate un portret – visceral, vibrant, combativ și feminist – al societății contemporane cu orașul Barcelona ca decor.
Lectură ușoară confirmă Cristina Morales drept una dintre cele mai puternice, creative, nonconformiste și inovatoare voci din literatura spaniolă actuală.
Luptătorii
Primul film din punct de vedere al romanului autoarei. Una dintre acele povestiri în care narațiunea va apare ca ceva secvenţial din punct de vedere ideologic. Nici bine, nici rău, pur și simplu deschidere totală, franchețe și prozelitism pentru cauza lor dintr-o narațiune care salvează din cel mai real viziunea unei lumi în care arta devine neapărat o justificare prin abandonarea funcțiilor oricărei inițiative sociale.
Este vorba despre un tânăr turbat care plutește printre epave; a unui grup de actori de teatru care devin actori politici și decid că realitatea nu poate fi înfățișată decât prin ridicol și că aceasta, pentru a fi credibilă și eficientă, trebuie să înceapă de la sine și să ajungă la maeștrii noștri literari.
Cine sunt combatanții: cei care sară coarda (ca pugilii în antrenamentele lor), membrii unei companii de teatru universitar, tinerii care în s. XXI supraviețuiesc sădându-se cu dragoste, deoarece nu se satură de pâine, în cuvintele sociologului Layla Martínez.
Aceasta este o carte - poate un roman, poate o piesă de teatru - care spune o poveste adevărată prin ficțiune, care vorbește despre reprezentare și realitate, despre radicalisme impuse și transgresiune autentică, despre artă ca provocare și provocare ca artă și o face prin provocare. cititorul (și totodată cititorul) într-un joc departe de a fi inocent care încorporează, uneori citând și alteori fără a cita, textele altora.
