I vechji passi




vechji-passi
Ùn portu più speranza. Aghju apprufunditu in mè, à l'antipodi di u mo penseru, a mo anima o tuttu ciò chì a mo pelle ripara. Ma ùn stò micca in u vacuum. Sottu à mè si stende un oceanu, immensu quant'è insupportabilmente calmu è bughju.

Aghju scrittu tutte e mo storie è rumanzi, un vechju passatempu avà rinnegatu. Attraversu e mo storie aghju alzatu tutte e mo vite pussibuli, pesendu ognuna di e alternative, viaghjendu ogni percorsu chì hà indicatu una destinazione. Sicuramente hè per quessa chì ùn aghju più nunda. Mi sò stancu.

I mo passi mi cunducenu senza un caminu per strade scunnisciute di a cità induve aghju sempre campatu. Qualchissia mi saluta surridendu, ma sentu chì sò diluitu trà tanti visi strani per esse un nimu altru. Capiscu solu chì a fine hè precipitata à u sonu di i mo fischi, chì custituiscenu una trista melodia improvvisata.

Navicu trà antichi ricordi, estratti da a prova di una vita chì hà principiatu tempi fà. Pianuanu in u limbu di a mo memoria imaghjini seppia cù falsa didascalia, sintetizendu mumenti chì forse mai sò accaduti.

A parte a più luntana mi pare croccante, mentre chì se cercu di pensà à u corsu principale d'oghje pare chì ùn manghji micca dapoi parechji anni. Cummentu à voce bassa: "zuppa d'alfabetu".

Vengu in un vechju parcu. Dicu "vechju" perchè pensu chì sò statu quì almenu un'altra volta. I mo pedi acceleranu i scalini. Avà pare chì in ogni mumentu avianu stabilitu a strada. Si muvianu guidati da un "vechju" stintu.

Dui paroli sò nudi in a mo mente: Carolina è Quercia, cun tale gioia chì mi ferenu a pelle è mi sveglianu u surrisu.

Mi aspetta, torna una volta, à l'ombra di l'arburu centenariu. Sò chì accade ogni mattina. Hè a mo ultima dumanda per un prigiuneru, solu chì in u mo casu hè un privilegiu chì si ripete ogni ghjornu di fronte à a sentenza d'Alzheimer. Riusciu à esse eiu stessu sopra à sta crudele frase di l'oblit.

I mo passi culminanu a so avventura davanti à a mo cara Maria, assai vicinu à i so ochji, serena malgradu tuttu.

"Très bon cheri"

Mentre ch'ella mi basgia nantu à a guancia, a luce cade per qualchì mumentu annantu à l'oceanu, cum'è un breve è maravigliosu alba. Mi sentu vivu di novu.

Esse natu ùn hè micca solu una questione di ghjunghje in stu mondu per a prima volta.

"Avemu oghje minestra d'alfabetu?"

tariffu post

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.