I 3 migliori libri di Jon Kalman Stefansson

À mezu à tantu suspense nordicu, autori cum'è Jon Kalman Stefansson ci scappanu. Perchè unu finisce per esse nutatu da un puntu antagonisticu à a tendenza generale o corre u risicu di passà inosservatu per ùn unisce micca à l'etichettatura ufficiale di u ghjornu. Allora andate per u cumpletamente disruptive cum'è Karl Ove Karl Knausgard o ti unisci à u battaglione di u Jo nesbo è cumpagnia sfondendu à a prufundità di u thriller di a polizia.

Ma fighjate induve ci hè a vita oltre l'etichette. Perchè l'islandese Jon Kalman Stefansson ùn hè micca cumplettamente oppostu à l'ambienti nordicu cum'è una risorsa narrativa di fondo, cù u so puntu trà l'esoticu è l'estranu à l'alienante. Hè solu chì Stefansson prufitta di quellu prisma estremu di u nordu per offre un mosaicu rumanzu. Caratteri cum'è perspettiva cambiata in u nostru mondu, ma chì si movenu in spazii chjuchi esposti à a friddizza di l'Universu.

È di sicuru hè u tipu di literatura chì in fine arricchisce. Perchè u cumplementu chì suppone un novu cambiamentu di visione facilita à scopre novi anguli, più prufundità, quantità di rilievi cù i so turgidimenti è i so abissi. Hè per quessa Stefansson hè cunsigliatu senza scurdà, di sicuru, una dedizione squisita à l'umanisimu di distanze curtite, di emozioni. Senza scurdà di l'umuri è di e cose essenziali ricurrenti, quelle chì à a fine solu i scrittori più vuluntari ci ponu trasmette.

I 3 migliori romanzi consigliati di Jon Kalman Stefansson

Luce d'estate, è dopu a notte

U fretu hè capaci di fretu u tempu in un locu cum'è l'Islanda, digià furmatu da a so natura d'isula sospesa in l'Atlanticu Nordu, equidistante trà l'Europa è l'America. Ciò chì hè statu un accidentu geugraficu singulari per narrarà l'urdinariu cù eccezziunale per u restu di u mondu chì u cunsidereghja esoticu. Friddu ma esoticu, cum'è tuttu ciò chì pò accade in quellu locu di l'estate di luce inestinguibile è l'inguerni affondati in a bughjura.

Altri autori islandesi attuali cum'è Arnaldur Indriðason prufittanu di a circustanza per allargà quellu noir scandinavu cum'è un currente literariu "più vicinu". Ma in u casu di Jon Kalman Stefansson, cum'è avemu dettu prima, l'essenza narrativa parenu sbattà in novi currenti. Perchè ci hè assai di magia in u cuntrastu trà u fretu è a distanza da u mondu è l'ardore umanu chì face u ghjacciu. È hè sempre interessante di scopre in più prufundità quellu realisimu fattu in una presentazione literaria, un rumanzu cù sfumature di certezza chì avvicina l’idiosincrasia di i lochi luntani.

Custruitu da brevi pennellate, Luce d'estate, è dopu a notte ritrae di manera peculiare è captivante una piccula cumunità nantu à a costa islandese luntanu da u tumultu di u mondu, ma inturniata da una natura chì li impone un ritmu è una sensibilità assai particulari. Là, duv’ellu pare chì i ghjorni si ripetenu è un inguernu sanu si pudaria riassume in una cartolina, a lussuria, a brama sicreta, l’alegria è a sulitudine liganu i ghjorni è a notte, per chì l’ogni ghjornu cunviva cù u straordinariu.

Cù umore è tenerezza per e fragilità umane, Stefánsson si immerge in una seria di dicotomie chì marcanu a nostra vita: mudernità versus tradizione, u misticu versus u raziunale, è u destinu versus casu.

Trà u celu è a terra

A linea ingannosa di l'orizzonte, chì una volta fece pensà à l'omi à un mondu pianu, infine tira i so basgii impussibili in lochi cum'è l'Islanda. Da u scontru magneticu, l'orgasmi nascenu cum'è s'ellu era da nuvole culurite sparse nantu à u celu. A scienza pò spiegà ciò chì vole, era sempre megliu prima quandu tuttu era spiegatu da dii, miraculi o magia.

In questu prima parte di a trilogia di u zitellu u cunfini trà a vita è a morte hè tinta in quelli stessi culori intensi. Solu quì ùn hè micca a terra chì riceve u basgiu ma un mare senza pietà, cum'è sempre era per sustene viaghji o avventure senza un logu finale.

U rumanzu hè ambientatu pocu più di un seculu fà, in un paese di piscadori di i fiordi uccidentali, trà muntagne ripide è un mare generosu è vorace, capace à tempu à dà manghjà è à piglià a vita. In seguitu à una tradizione seculare, l'omi vanu à piscà da a ghjovana età in barche minuscule, spessu paganu per ore à traversu l'onda scura per ghjunghje à e scole di baccalà. È ùn sanu micca natà.

Una notte, un zitellu è u so amicu Bárður si imbarcanu in a banda di Pétur è partenu per u mare. Appena adulescenti, sparte u so amore per i libri è a so brama di vede u mondu. Dopu a liberazione di e linii, mentre aspittendu a cattura, l'orizzonte si riempie di nuvole è una periculosa tempesta d'inguernu si alza. A barca appena principia u so ritornu in terra è, cum'è u fretu polare aumenta, u cunfini chì separa a vita è a morte pò dipende di una sola robba: una giacca di fur.

trà u celu è a terra

a tristezza di l'anghjuli

L'inguernu hè finitu, ma a neve copre sempre tuttu : a terra, l'arburi, l'animali, e strade. Luttendu contr'à u ventu ghiacciatu di u nordu, Jens, u postmanu chì viaghja à traversu i paesi isolati di a costa occidentale di l'Islanda, si rifuggia in a casa di Helga, induve parechji persone sò riuniti à beie caffè è brandy, è à sente Shakespeare recitatu da e labbra di l'Islanda. un ghjovanu stranieru ghjuntu in paese trè settimane fà cù un baullu pienu di libri.

In ogni casu, nè u calore di a casa nè a bona cumpagnia ponu frenà à Jens mentre cuntinueghja à purtà u mail in unu di i fiordi più remoti di a regione. Solu sta volta serà accumpagnatu da u zitellu scunnisciutu, cù quale, à traversu i timpeste è i chjassi, percorrerà i chjassi chì cunfinanu i scoglii in un viaghju periculosu marcatu da scontri cù l'agricultori è i piscadori di a zona. Duranti a dura ghjurnata, i dui viaghjatori goderanu ancu di mumenti di grande bellezza, stoicismu è tenerezza, è e so disquisizioni nantu à l’amore, a vita è a morte scioglieranu pianu pianu u ghjacciu chì li separa da elli è da u restu di l’omi.

A tristezza di l'anghjuli hè un libru d'una bellezza cusì unica è avvolgente cum'è i paisaghji fulgidi chì i prutagonisti traversanu trà notti pupulate da i bisbiglii d'un ambiente invisibule è insondabile. In quellu ambiente inospitale, quandu a linea chì separa a vita da a morte hè cusì fragile, solu ciò chì ci liga veramente à stu mondu importa.

tariffu post

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.