I 3 migliori libri di Margarita García Robayo

A literatura culumbiana coglie una racolta in manu à e narratrici di prima trinca in a narrativa spagnola. Da Laura Restrepo su Pilar Quintana, passendu Angela Becerra o propiu Margarita Garcia Robayo chì si move trà e so origini colombiane è e so radiche crescente in Argentina. Penne tutti di quella rabbiosa autenticità di scrittori carichi di l'artighjanu u più necessariu, quellu chì sbocca d'impegnu à fà a cronaca o a pruiezzione di a literatura, a sintesi emutiva o u sustegnu intellettuale...

Margarita essendu u più chjucu di l'autori chì cite, questu ùn significa micca chì ella sminuisce bibliografie digià più ampie. Perchè in i so libri truvemu quellu stranu rigalu di visione matura è lucida controbilanciata cù l'energia di a ghjuventù. Ci sò autori chì parenu esse reincarnazioni di l'altri chì sò dighjà più saggi perchè sò induriti in a vita. È cusì pare chì Margarita faci parlà i so persunaghji cù a cunniscenza di quale sà a farsa chì aspetta à a fine.

A verità ti rende liberu quant'è cundanna. U puntu hè di intuisce in quella amara lucidità di a ragiò storie trascendente chì lascianu neru nantu à biancu, cù valore è sustanza, cun pertinenza in casu chì anu da esse lettu da altre anime o ciò chì puderia vene da altri mondi. Ciò chì Margarita scrive sò testimunianze di scunfitta anticipata, di picculi sume di tragedie nantu à quale a sensazione infine domina chì l'immortalità hè solu, tandu, a maraviglia di u mumentu.

Top 3 libri raccomandati da Margarita García Robayo

U rimore di l’onde

Margarita García Robayo feghja u mondu cù una attenzione spietata ma ancu cù una naturalezza estrema: ùn hè mai cumpletamente fora di ciò ch'ella osserva o di ciò ch'ella nomina, è l'eserciziu di fighjà in u spechju ùn a paralizza micca, anzi tuttu.

Hè impussibile di discrive l'irreverenza cruda è calda di a so scrittura. I so persunaghji s’assumiglianu ma forse ùn serianu micca d’accunsentu, perchè ùn volenu assomiglia à nimu è in listessu tempu volenu cun fervore - qualchì volta à ogni costu - participà à u mondu.

U sonu di l'onde riunisce trè rumanzi brillanti è inquietanti chì custruiscenu qualcosa cum'è una nova dissidenza, perchè l'autore hà e so proprie teorie nantu à l'umuri, pudori, curagiu, ribellione, capricci, viulenza, desideriu, u carrierisimu, fiducia, abusu, intimità è a sulitudine, da quì a rara forza di stu libru unicu.

U rimore di l’onde

Prima persona

Hè a voce diretta di u prutagunista chì, s'ellu hè l'autore, diventa a voce è u pulsu chì scrive, a cunnessione elettrica di e lettere tippite cù u sudore di l'ispirazione è l'imperiosità di l'idea chì s'impegna à nasce finu à a liberazione senza. vultà cù ciò chì era scrittu è cù u figliolu ghjittatu fora in u mondu.

In questu inseme di narrazioni autobiografiche, cum'è dice Leila Guerriero, "ùn ci hè nè bè nè male, ma ghjente à mezu à un crollu intimu, una catastrofe intensa". A fobia di u mare; scantu di a maternità; iniziazione sessuale; a so attrazione per l'omi anziani, a pazzia ... In Prima Persona ùn ci sò micca grandi trame o certezze. L'autore lampa un sguardu salvaticu nantu à a natura umana è si dumanda interamente. Cù cinismu amaru è ironia penetrante, García Robayo apre e so ferite quì, chì puderebbenu esse quelle di ogni donna.

Prima persona, di Margarita García Robayo

Pausa

Separazione maritali o di coppia. A tragedia di u nostru tempu si hè trasformata in quella, in time-out dopu i minuti di spazzatura chì ùn portanu da nimu, eccettu per aghjunghje a scunfitta. Fora chì l'affare hà una tragedia d'avè da fighjà dinò in u mondu in cerca di identità o orizonti novi. Prima di ghjunghje à quessa, ci sò quelli chì cercanu un bon caprettu capricciu per incaricà li di u peccatu di u tempu intrapresu senza alcun segnu di soluzione. Perchè ellu, u tempu mortu presse cù l'avvicinamentu di una fine chì ùn hà più sensu, se puderia mai avè a distanza.

Pausa Hè un ritrattu di a tragedia persunale chì Lucia è Pablo sperimentanu, una coppia chì u matrimoniu hè ghjuntu à a fine di l'innamuramentu. "Cumencia cum'è un sintimu di disinteressu, qualcosa di chjucu chì più tardi si naturalizeghja è tramindui smettenu di dumandassi cumu hè chì sò sempre quì, marinendu l'apatia davanti à l'altru, accettendu ciò ch'ellu dice cum'è una prucedura ..."

U matrimoniu di Lucia è Pablo hè un spechju di a forma suttile chì a viulenza pò piglià quandu vene a fine di l'amore. Questa hè a storia stretta di quellu tempu mortu, di quellu spaziu largu è dulurosu chì si apre, parechje volte senza spiegazione, trà dui esseri chì si amanu.

Pausa
tariffu post

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.