A vita cum'è una sequenza, una rutina necessaria di fatti fatti. A riunione di pienu amore versu l'usura di i linzoli tante volte spartuta ...
Clarisa è Marco sò dui ghjovani cù più prisenti chè futuri. Forse per quessa a so riunione hè splusiva. E forse hè ancu per quessa ch'elli sò capaci di ignurà a distanza siderale chì li separa.
Simplicemente si attiranu è si permettenu di esse magnetizzati. A quistione hè di cunnosce se a rutina agirà ancu nantu à elli cun quellu vorticaghju predatore di usanze è amore domesticu.
Mentre l'accumpagnate tramindui in u so viaghju spartitu inaspettatu, dubitate se i so li uniranu versu qualcosa di più durevule o se finiscerà per esse furmatu cum'è un anecdotu di più versu a cunvinzione di u veru amore cum'è statu pruvisoriu.
A speranza ùn hè mai persa. Mancu menu in u casu di Marco è Clarisa, chì e so vite finiscenu per esse una sinfonia chì vola sopra a rutina, l'aspettatu, u prevedibile ..., ancu per più o menu tempu.
È hè chì certe volte, i persunagi grisgi cummossi da l'inerzia sanu sapè truvà in amore un bagliore chì ùn illuminerebbe mai u più furtunatu di l'esseri.
Pudete cumprà u libru Travagliu, pianu, coppia, U rumanzu di Zahara, quì: