I 3 migliori libri di l'abbagliante Mario Levrero

Levrero hè unu di quelli scrittori chì emergenu in generazione spontanea, cum'è per accidenti, per pura casu. Un omu orchestra di u criativu chì appena si mette un rumanzu o una storia cù una improvvisazione cunfina cù u surrealismu. L'eternu enfant terrible d'una literatura uruguaiana duv'ellu si prisenta cum'è un'antitesi è à tempu un cumplementu à altri grandi autori cum'è Onetti, Benedetti o Galeanu.

Ma i geni sò cusì. Ancu se addomesticatu, cù u cumerciu pigliatu cù una dosi più grande di improvvisazione ch'è di dedicazione è di trasferimentu trà i generi più cunsiderati cum'è rami chì cum'è figlioli legittimi di a literatura più esaltata, ancu cù tuttu què, Levrero hè unu di i grandi.

Perchè infine, al di là di l'argumenti attuali chì puderianu ancu flirtà cù a finzione scientifica, a caratterizazione rabia è prematura di i so persunagi finisce per dalli una vita à l'estremu, induve solu a pazzia, a lucidità, l'eccentricità è e verità più grezze.

Top 3 rumanzi raccomandati da Mario Levrero

U rumanzu luminosu

Credu chì ùn si pò mai veramente sapè. Ma pare chì avvicinassi à a fine, s'ellu ferma lucidu, pò diventà un cuntu troppu amaru. Dunque, u corpu spegne e so luci è ancu e cellule si scuriscenu in a so necrosi finale. A Coscienza ùn smette micca di succumbere in u listessu modu.

Ghjustu prima di a decadenza, Levrero hà scrittu stu libru maravigliosu, faccia a faccia cù a luce precedente, accecante davanti à u blackout, illuminante da u target nucleare chì ùn lascia ombra nè dubbitu ...

A paura di a morte, l'amore, a perdita di l'amore, a vichjàia, a puesia è a natura di a finzione, sperienze luminose è indiscrivibili: tuttu s'inserisce in st'opera munumentale.

In u so travagliu postumu, l'eccezziunale rumanzeru uruguaianu Mario Levrero s'hè datu à u compitu di scrive un rumanzu induve ellu sia statu capace di narrà certe sperienze straurdinarie, ch'ellu chjamava "luminose", senza perde quella qualità.

Un travagliu impussibule, cum'ellu confessa dopu, ma in u quale s'imbarca cù u "Diariu di a borsa di studiu". In ognuna di e entrate in stu ghjurnale, chì copre un annu di a so vita, l'autore ci parla di sè, di i so passatempi, di a so agorafobia, di i so disordini di u sonnu, di a so dipendenza da l'urdinatore, di i so ipocondri è di u significatu di i vostri sogni.

E so donne meritanu un capitulu separatu, in particulare Chl, chì u nutrisce è l'accumpagna in e so poche spassighjate per Montevideo à a ricerca di libri di Rosa Chacel è di i rumanzi di pulizzeri ch'ellu leghje compulsivamente.

U rumanzu luminosu

U discorsu viotu

S’hè scrittu assai nantu à a scrittura, nantu à a scrittura, nantu à a solitudine bipolare di u creatore accumpagnata da i so persunagi cum'è fantasmi chì flottanu in un'altra dimensione vicina à l'impulsi chì movenu e dite chì scrivenu a trama. (Per mè, u megliu libru à propositu hè «Mentre scrivu", di Stephen King).

A quistione era sempre di principià. Lascia corre una piccula traccia di vita, un avvene, una trama pussibile chì hè in realtà digià fatta da u mumentu chì a prima lettera hè messa. Qualcosa di simile accade à u prutagunistu di sta storia, prontu à dà un bellu contu di tuttu quandu ellu u menu s'aspettava, immersu in l'inerzia di un eserciziu calligraficu per finisce per rompe u muru chì l'anu impeditu di scrive da veru ...

Quellu scrittore principia un librettu cù esercizii per migliurà a so penmanship in a cridenza chì, mentre u migliurà, u so caratteru migliurà ancu. Ciò chì si pretende di esse un semplice eserciziu fisicu sarà pienu, involuntariamente, di riflessioni è anecdoti nantu à a vita, a coesistenza, a scrittura, u significatu o a mancanza di significatu di l'esistenza.

U discorsu viotu

Trilogia involuntaria

Nunda involuntariu in u ligame pussibule trà i primi travagli di Levrero. In u fondu, a literatura hà sempre u so pianu maestru, u so significatu, u so adattamentu à ciò chì hè statu vissutu. E prime storie di Levrero indicanu scenarii impussibili induve i caratteri si spostanu naturalmente fora di locu, disposti à ripensà u novu mondu in u quale duvianu esse situati per u travagliu è a grazia di una penna diversa da quelli abituali.

A cità, U locu è Parigi sò i primi trè rumanzi di Mario Levrero. Publicati trà u 1970 è u 1982, cumpunenu ciò ch'ellu chjamava "Triluggia Involuntaria", postu chì sparte, senza esse per via di un pianu iniziale, una certa unità tematica è ancu topologica.

I caratteri di A cità, U postu y Parigi pupulanu scene piene di ballast è ritardu, in cui u sognu cede a piazza à a minaccia è u fantasticu apparisce trà e ruvine di u reale. Riuniti per a prima volta in un solu vulume, questi récit occupanu una piazza centrale in u travagliu di stu maestru secretu.

A scrittura di Levrero, articulata trà umore è inquietudine, hè specificata in una prosa pulita, basata in u psiculogicu, chì ritratta cù una vivacità stupefacente l'isolamentu è l'alienazione di l'omu mudernu. Mario Levrero, Rare avis di letteratura spagnola americana, hè statu paragunatu à Kafka è Onetti, è veneratu da generazioni successive di scrittori dapoi più di trenta anni.

Trilogia involuntaria
tariffu post

1 cumentu nantu à "I 3 migliori libri di l'abbagliante Mario Levrero"

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.