I 3 migliori libri di Giuseppe Scaraffia

I paràmetri di Scaraffia sò pieni di caratteri illustri. È cun elli a missione di Scaraffia hè di fà u prova è a cronaca una spezia di metaliteratura induve a realità supera a fiction à diritta. Perchè parlà di geni di l'arte, di a literatura, di u sinemà o di qualsiasi altru campu umanu eccezziunale hè di cumpensà u mitu cù l'opara, per finisce à strutturà quella altra storia induve abitanu i riferimenti di l'umanità cum'è civilisazione.

Fora chì in u casu di Scaraffia ci sò sempre scenarii spartuti (si capisce da a so furmazione in a literatura francese). Spazi qua e là di a Francia più splendida. À l'occasioni, scontri impussibili induve u tempu è u spaziu si ritiravanu per suscitarà l'un l'altru in sintesi maravigliose chì puderianu forse spiegà assai di i più scunnisciuti s'ellu avianu veramente accadutu. Cuncepzioni larghe aperti nantu à a creatività, l'intelligenza è in breve a psiche.

Forse hè una cosa di u francese cum'è un'idea chì nasce trà u malincunicu è l'appassiunatu di l'instintu di a so lingua. U puntu hè chì Scaraffia revels in quella idea di suspende i mumenti vissuti in aromi è toccu. Cusì ottene chì u mondu pò esse abitatu trasfurmatu in u caratteru di u ghjornu.

Top 3 libri consigliati di Giuseppe Scaraffia

L'altra mità di Parigi

Parighji vale a pena una massa, cum'è qualcunu rè dicia, assumendu chì a dispusizione di Parigi justificava qualsiasi altra decisione cù un cumpunente di riadattamentu aleatoriu o ad hoc. Scaraffia u sà bè da a rapprisintazioni senza paragone ch’ellu face d’una Parigi remota ma sempre tangibile in u so travagliu.

Calchì volta cunfundemu Parigi cù l'imaghjini bohémien di a riva manca di a Senna, a famosa rive gauche. Ma, in l'entreguerra, u palcuscenicu principale di a vita artistica, littiraria è mundana di a Cità di Luce era l'altra riva : a rive droite sminticata. Dopu à u disastru di a Grande Guerra, i venti di a rivoluzione sò stati in i costumi è l'arti. Eranu l'anni di l'emancipazione di e donne, di i balli frenetici è di l'azzione pulitica, di a pruvucazione surrealista è di a nascita di u rumanzu mudernu.

Gli anni di Henry Miller e Anaïs Nin, Raymond Roussel, Marcel Duchamp, Elsa Triolet, Simone de Beauvoir, André Malraux, Marcel Proust, Colette, Vita Sackville-West, Louis-Ferdinand Céline, Jean Genet, Coco Chanel, Jean Cocteau, Sonia Delaunay, Marina Tsvietáeva, Isadora Duncan, Stefan Zweig... È parechji altri chì anu turnatu a riva diritta in u centru di u mondu. Cù a struttura di una guida di viaghju peculiar chì revela un mondu chì hè sparitu.

L'altra mità di Parigi si infiltra in e strade è case, alberghi è caffè, biblioteche è discoteche abitate da sta sconvolgente galleria di parigini eccentrici (perchè tutti eranu, sia di nascita sia di rinascita). Et il conjugue les qualités qui ont fait de Giuseppe Scaraffia un auteur culte prisé : une érudition insolite, un vitalisme radical, et le pouls, entre humoristique et tendre, du bon conteur. In cortu, stu libru ùn hè micca una mera mappa di una cità o un tempu passatu, ma a rapprisintazioni vivace di una manera di capisce l'arti cum'è una forma di vita intensificata, è viciversa.

L'altra mità di Parigi

I Grandi Piacere

Mentre chì l'autori di l'auto-aiutu si portanu in libri è libri nantu à a megliu strada per a felicità, Scaraffia ci porta à ciò chì e grande persunalità ponenu cum'è l'opzione solu probabile megliu versu quella felicità. Cù l'umile nuzione chì nimu sà di sicuru.

U scrittore francese Jules Renard hà dettu chì a sola felicità cunsiste à circà. A so assenza hè a più grande forma di « viotu », è ognunu s’impegna à furniscia quellu viotu, à chjappà, cumu si pò. Certi cù l'ogetti, altri cù l'esperienze è sensazioni; ancu cù ciò chì chjamemu amore. Da u misticu à u fanàticu di i ghjoculi di casu, da u guerrieru à u cullettivu, tutti perseguenu a stessa cosa; cum'è Somerset Maugham sapia, "e cose chì mi mancanu sò più impurtanti di e cose chì avemu".

Qualchidunu, cum'è Voltaire, ammettenu chì in fondu tuttu ciò chì avete da fà hè di cultivà un giardinu: ci truvemu una forma pura di felicità; altri u truveranu in certi ogetti, quantunque umili ch'elli ponu esse, in quale a bellezza pare esse incarnata. Ognunu hà a so propria ricetta è spessu i più dissoluti parenu i più sàvii. Ci sò parechji chì crèdenu, è credenu, chì i grandi piacè (ancu u piacè "semplice" di vulè) ci offrenu a più grande forma pussibule di felicità, l'unica forma in fatti.

Ci sò parechje indizi in stu libru è assai citazioni, sia di grandi donne sia di grandi omi (scrittori, artisti, cineasti...). Qualchidunu di i so piacè appartenenu digià à u passatu, ancu s'ellu ci piacerebbe leghje nantu à elli; ma a maiò parte, per furtuna, ùn anu micca una data di scadenza. Cum'è basgi è bicicletta, caffè è cicculata, viaghji è fiori.

i grandi piacè

U rumanzu di a Riviera francese

U microcosmu narrativu diventa in stu rumanzu un universu punteddu di stelle. Ùn ci stanchemu mai di scopre luccichi quì è culà trà tanti parsunaghji chì anu lasciatu u so passaghju per u mondu cum'è un affascinante traccia di una stella filante.

Questa hè a storia affascinante di un locu miticu è di i più di centu parsunaghji leggendari chì l'anu campatu dapoi qualchì tempu. Da Anton Chekhov à Stefan Zweig, da Scott è Zelda Fitzgerald à Coco Chanel; passendu per Guy de Maupassant, Friedrich Nietzsche, Pablo Picasso, Alma Mahler, Aldous Huxley, Katherine Mansfield, Walter Benjamin, Anaïs Nin, Somerset Maugham o Vladimir Nabokov, frà parechji altri.

Per seculi, a Côte d'Azur ùn era più chè ogni costa, un locu per imbarcà o sbarcà. In fatti, à a fine di u XVIII mu seculu, in Nizza ci era solu cinquantasette residenti inglesi. Eppuru, digià à l'iniziu di u XXmu seculu, Jean Lorrain hà scrittu u seguente : «Tutti i pazzi di u mondu si scontranu quì... Venenu da a Russia, da l'America, da l'Africa miridiunali. Chì una mansa di principi è principesse, marchesi è duchi, veri o falsi... Re affamati è ex-regine senza soldi...

I matrimonii pruibiti, l'ex mistressi di l'imperatori, tuttu u catalogu dispunibule di l'ex-favoriti, di croupiers maritati cù milionari americani... Tutti, tutti sò quì ». Eppuru, per a magiurità di i scrittori è di l'artisti, a Costa Azzurra era ghjustu u cuntrariu : un locu di sulità, di creazione, di riflessione ; Un locu per riposu da a grande cità. « A Costa », disse Cocteau, « hè a serra duv’elli spuntanu e radiche ; Parighji hè u magazinu induve i fiori sò venduti ".

Ancora oghje, quella mitica cartolina di u paradisu ùn ci rammenta micca solu i più sofisticati publicità di Martini o Campari, ma dinò l'elegante cunfortu di i pantaloni palazzu cù espadrillas (questi ispirati, cum'è e magliette à strisce è u cappellu biancu, in u vestitu di i marinari). è i pescatori di a zona).

In quellu stessu imaginariu, a ghjuventù « dissipata è brillanti » di Françoise Sagan è Brigitte Bardot s'impone à qualchì volta nantu à a memoria di Simone de Beauvoir è di i so amanti o di Marlene Dietrich chì lighjia i rumanzi di u so vicinu Thomas Mann ghjustu quì. Georges Simenon, cù a so infallibule insight, hà ritrattu perfettamente ciò chì era a Costa Azzurra in u so tempu : « Un long boulevard chì principia in Cannes è finisce in Mentone ; un boulevard di quaranta chilomitri fiatu di ville, casinò è alberghi di lussu ».

U restu apparsu in ogni librettu di publicità: u sole, u famosu mare turchinu, a muntagna; aranci, mimose, palme è pini. I so campi di tennis è campi di golf; i so ristoranti affollati, bars è sale da tè.

U rumanzu di a costa turchina
tariffu post

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.