A capacità di move facilmente trà narrazione è puesia hè sempre invidiabile, in questu casu mi riferiscu à l'autore cubanu Zoé Valdes. Se à questa cumpatibilità magica creativa aghjustemu chì una creatività prolifica si sparghje trà decine di opere, duvemu cede à l'evidenza di quelli chì toccanu a virtù di u geniu.
Benintesa, induve ùn si sà, ùn si pò entrà. Allora ignoreraghju a so faceta di pueta è mi concentraraghju nantu à u so avvene in i campi di a prosa. Benchì, benintesa, a passione per a lirica serve in e trame di Valdés per delineare una brillantezza estetica caricata di simbolismo è sedimentu.
Zoe Valdés s'indirizza da u generu storicu à i ritratti i più persunali di un esistenzialismu sempre dotatu di un ritimu, quellu qualcosa chì hà l'interessu di u bon cronistu.
Caratteri sempre carichi di ferite profonde o di brame vitali trascendenti in impostazioni in L'Avana, Miami, Madrid o in altrò in u mondu induve sferisce cun quellu umanisimu chì impregna ogni rumanzu chì pò aspirà à diventà un classicu di un tempu o di qualsiasi locu. Un scrittore per pudè immergesi in una bibliugrafia cusì larga chì hè ampiamente ricunnisciuta da grandi premii literarii.
Top 3 rumanzi raccomandati da Zoé Valdés
Ti aghju datu tutta a mo vita
Hè curiosu cumu Cuba diventa a manu di parechji autori in quellu mondu separatu chì avanza in parallelu à a so natura di roccaforte pulitica di l'altri tempi.
Scrittori di un realisimu bruttu cume Petru Ghjuvanni Gutierrez, chì cunvene cù quellu spiritu cubanu di sopravvivenza, o altri simili Padura, incaricatu di sfruttà a particular idiosincrasia di l'isula per offre un genere neru à u ritornu di i Caraibi.
In u casu di stu rumanzu di Valdés, cù u rollu principale di Cuca, avanzemu attraversu una storia chì genera una sinfonia trà a cità è a donna, trà L'Avana è Cuca.
Tramindui facenu cambiamenti, passioni capaci di trasfurmà tuttu, delusioni è abbandunamenti. Avanzà in mezu à una rivoluzione chì si stenderebbe finu à oghje cù quella etichetta chì serve per perpetuà u disastru ùn hè mai faciule.
Hè per quessa chì a luce di L'Avana è a luce di Cuca sò scoperte scure, aspittendu a magia di e notte chì si seguitanu sottu à a frenesia di i boleros, finu à chì a disperazione s'internalizessi cum'è umore tragicu, sopravvivenza di fronte à nunda, davanti à e spiagge induve l'amanti persi ùn ghjunghjeranu mai, solu e so ombre à appiccicà si in luna di miele à gustu vechju. E spiagge induve a vera prosperità di una rivoluzione chì hè venuta à calà ùn ghjunghje mancu.
Tuttu u cutidianu
L'esiliu pò esse un locu induve si finisce per esse più chè mai una di quelle radiche strappate da u so destinu. In questu rumanzu cù un ambiente boemianu, una fusione magica si face trà i persunagi i più stravaganti di quellu Parigi pienu d'uccelli notturni cù a pretensione di artisti cù una cumunità di esiliati cubani guidati da una Yocandra chì volta in a capitale francese in cerca di quellu seconda occasione per esse felice.
A naturalità cù a quale i caratteri satellitari chì perseguitanu l'universu di Yocandra favurizeghjanu quella mimetisimu cù e filosofie di sopravvivenza più aduprate, di e ricerche di a felicità in e passioni è l'infernu.
È trà l'umuri chì ponu esse distillati da a sordidità, lampa l'indicazione di infelicità, di nostalgia cubana, di scuntentezza per un regime cubanu chì pare durà più di a so vita. Una strana è affascinante osteria induve gudemu di un esistenzialismu in carrughju, trà a rutina, da quella vita d'ogni ghjornu chì per quelli chì si sentenu fora di locu pò parè a cosa più irreale di u mondu.
A donna chì pienghje
I caratteri più mitichi anu sempre quellu latu scuru chì ùn hè altru ch'è a so essenza cum'è una persona al di là di i riflettori, l'interviste è u travagliu.
Sò chì sò un scetticu, ma pensu sicuramente chì un biografu finiscerà sempre per dì 5% di a verità di qualsiasi persunaghju narratu. Tutta sta dissertazione vene à a cullazione di una di quelle opere chì si spoglienu da piani assai diversi à quelli cunnisciuti.
Dora Maar era una artista chì u so raportu cù Picasso, sia per cause dirette sia indirette (ùn seraghju micca u ghjudice), finì per esse persu in u surrealisimu chì finì per esse a so relazione è a so vita.
In questu libru annantu à Dora, Zoé Valdés ci porta in quellu chì puderia esse statu stu mondu luminosu à l'iniziu di Dora in Parigi è accecendu gradualmente intornu à a so relazione cù Pablo Ruiz Picasso. In a tragedia chì a vita di Dora hà rimarcatu, l'autore ci offre un dramma carcu di quella strana magia trà boemia, passione è ghjuventù, l'interim prima di l'oscurità di tuttu.
Sò interessatu à u vostru novu libru Astro è Batista
À ringrazià vi Gonzalo