Scopri i 3 migliori libri di Svetlana Alexievich

Sì pocu fà parlavamu di u scrittore d'urigine russa Ayn Rand, oghje trattemu l'opera di un altru autore emblematicu di identiche origini sovietiche, u bielorussiu Svetlana Alexyevich, novu novu premiu nobel di literatura in u 2015.

È a portu in questu spaziu chì a cunnetta cù Rand perchè tramindui cumpunenu opere analoghe in quantu à a so trascendenza al di là di a narrazione. Rand hà cuntribuitu a so visione filosofica è Svetlana ci dà una visione più sociologica in i so testi.

In i dui casi a quistione hè di avvicinassi à l'umanisticu cum'è una essenza nantu à a quale sviluppà nodi di pensamentu o di trame cum'è cronache autentiche chì da u realisimu, quandu ùn sò micca realità piena, cercanu quellu assaltu à a cuscenza.

Svetlana Alexievich hà fattu a so bibliugrafia una vitrina sociologica intensa in cui l'assaiu hà ancu una piazza, se micca tuttu ciò investigatu cù sfumature giurnalistiche ùn finisce micca per esse qualificatu in u so casu da quellu cumplementu saggisticu versu a meditazione di u lettore.

In ogni modu, Alexievich hè un riferimentu indispensabile per cumplettà una panoramica di u panorama di i paesi chì cumpunevanu l'Unione Soviètica, nant'à e so radiche in un XXmu seculu chì durò ancu più in quelle parti è hà finitu per furmà un imaginariu cumunu in a diversità di tanti populi novi emergenti.

Top 3 libri raccomandati da Svetlana Alexievich

Voci da Cernobil

U sottoscrittu avia 10 anni u 26 d'aprile di u 1986. A disgraziata data à chì u mondu s'avvicinava di u più sicuru disastru nucleare. È a cosa buffa hè chì ùn era micca stata una bomba chì minacciava di cunsumà u mondu in una Guerra Fredda chì hà continuatu à minaccià dopu a Siconda Guerra Mundiale.

Dapoi quellu ghjornu Chernobyl s'unì à u dizziunariu di u sinistru È ancu oghje, avvicinassi da i rapporti o i video chì circulanu nantu à Internet nantu à a grande zona di esclusione hè spaventosu. Hè circa 30 chilometri di zona morta. Ancu se a determinazione di "morti" ùn puderebbe esse più paradussale. A vita senza palliativu hà occupatu i spazii occupati prima da l'omu. In i più di 30 anni dopu à u disastru, a vegetazione hà vintu u béton è a fauna salvatica lucale hè cunnisciuta in u spaziu u più sicuru mai cunnisciutu.

Ben intesu l'esposizione à a radiazione sempre latente ùn pò esse sicura per a vita, ma l'incuscenza di l'animali hè un vantaghju quì paragunatu à a più grande pussibilità di morte. U peghju di quelli ghjorni dopu à u disastru era senza dubbitu l'occulte. L'Ucraina Sovietica ùn hà mai offertu una vista cumpleta di u disastru. È trà a pupulazione chì abitava in a zona, si sparse un sintimu di abbandunamentu, chì si riflette bè in a serie HBO attuale nantu à l'avvenimentu. Data u grande successu di a serie, ùn hè mai male per ricuperà un bonu libru chì cumplementa sta rivista di un disastru cusì globale. È stu libru hè unu di quelli casi induve a realità hè anni luce da a fiction. Perchè e storie di l'intervistati, tistimunianze di uni pochi di ghjorni chì parenu suspesi in u limbu di u surrealismu chì copre qualchì volta a nostra esistenza, custituiscenu quellu tutale magicu.

Ciò chì hè accadutu in Chernobyl hè ciò chì dicenu queste voci. L'incidentu hè statu per qualsiasi ragione, ma a verità hè a raccolta di e cunsequenze narrate da i caratteri di stu libru, è da tanti altri chì ùn ponu più avè voce. A ingenuità cun quale l'eventi sò stati affrontati da alcuni abitanti chì fidavanu in e versioni ufficiali sò inquietanti. A scuperta di a verità affascina è spaventa e cunsequenze chì st'infernu di nuclei cuncentrati hà avutu chì hà splusatu per cambià a faccia di quellu territoriu per decine d'anni à vene. Un libru induve scopre i tragichi destini di certi abitanti ingannati è esposti à malatie è morte.

Voci da Chernobyl

A fine di l'Homo Soviéticus

U cumunisimu o u paradossu maiò di a ragione umana. U prugettu versu a sulidarità di classi è a ghjustizia suciale si hè rivelatu un disastru assolutu.

U prublema stava in crede chì l'essere umanu era capace di materializà ciò chì i grandi benefici di u cumunismu annunziavanu cum'è a panacea suciale. Perchè a componente distruttiva di u putere in poche mani è in permanenza hè stata ignorata. À a fine si trattava, cume pudemu scopre in questu libru, di un cumunismu di laburatoriu, di una alienazione fabbricata chì Aleksievich spoglia da a trascrizzione di l'interviste cù l'abitanti di quellu sistema fattu di orrore.

Dentru storie chì sò passate, senza dubbitu, ma centinaie di testimunianze vive sempre da un tempu atroce. Alcuni tentativi di addulcisce a materia, cum'è a propria perestroika di Gorbachev, ùn anu riesciutu à allevà l'effettu di un sistema cù u male endemicu di l'autoritarisimu diventendu incompatibile cù u sviluppu. A fine di quellu Homo Soviéticus hè stata quella scintilla evolutiva svegliata da l'inerzia di un assediu mundiale à u sistema di perdizione.

A fine di l'Homo Soviéticus

A guerra ùn hà micca u visu di una donna

Forse l'unicu aspettu in u quale u cumunismu praticava chì l'uguaglianza era precisamente in u so aspettu u più sinistru, u guerrieru. Perchè in questu libru truvemu riferenze à e donne impegnate in i stessi fronti cum'è l'omi chì anu populatu l'Armata Rossa.

E forse tutti quelli, omi è donne, eranu quelli chì avianu u menu raghjone per andà in guerra. Perchè dopu à Hitler à l'orizonte, ci era Stalin in daretu. Nemichi di l'umanità da ogni parte. Pocu o micca speranza di risultati pusitivi in ​​casu di vittoria. È quelle donne chì facenu i so doveri militari scuri ùn anu ancu pussutu esse cuscenti di u paradossu strettu di u so casu.

Perchè u sistema vinderà una volta l'idea di difende a patria, elogiava i valori sovietici di l'ugualità è a difesa necessaria di u statu ottinutu. Per i Sovietici, a Siconda Guerra Munniali era un stranu campu di battaglia cù veri nemici è fantasmi sinistri chì oscuravanu ogni speranza.

Un scenariu apocalitticu puntuatu di viulenza di ogni tipu, disperazione è terrore. Testimonii novi ricuperati da l'autore per cunfirmà, da un primu spuntu di visione femminile, u disastru di i disastri, u peghju di e guerre sparse in un vastu campu di battaglia chjamatu URSS. E malgradu tuttu, Alexievich estrae l'umanità necessaria da a somma di e cronache è suscita a sensazione atavica chì l'anima più grande si prisenta trà tutti i tipi di miseria è crudezza.

A guerra ùn hà micca u visu di una donna
5/5 - (15 voti)

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.