I 3 migliori libri di Pascal Bruckner

Quandu un autore hà chjamatu Pascal Bruckner riesce à mantene l'emozionalità è a trascendenza cum'è una costante in i rumanzi, repetizioni è opere filusofiche, serà perchè qualcosa simile à l'eccellenza si realizerà in literatura cum'è un compendiu di generi.

Hè vera ancu chì ultimamente a narrativa francese pare gode di u geniu cum'è guida in autori cum'è Michel Houellebecq o fred vargas. Ma u casu di Bruckner, cum'è dicu, hè quella strana strada avanti è indietro trà finzione è non-finzione, trà u gustu per a divulgazione filosofica è l'immersione in caratteri novi cum'è una scusa per cuntinuvà à cuntribuisce a so visione di u mondu.

Forse hè più colpente per esse unu di questi autori contr'à u currente in quasi tuttu, di più per esse tornatu dopu un'analisi riflessiva è sintesi di u statu di e cose è di a natura umana chè per un nihilisimu di sè o sopravvivente. È cum'è si sà, tuttu ciò chì si face contr'à u currente finisce per svegliarci per piglià cuscenza da l'alienazione è l'alienazione o da u più prufondu apprufundimentu daretu à i strati di domesticazione suciale.

Top 3 libri raccomandati da Pascar Bruckner

Un mumentu eternu

Se nigemu a morte, ùn femu micca menu cù a vechjaia. I nostri ultimi ghjorni sò più o menu furtunati in a decadenza fisica secondu a destinazione ghjunta. Ma ùn cunsideremu mai quella strada impassibile versu l'ultimu soffiu trà suspiri d'abbandonu, chì anu pocu di grande teatralità ma piuttostu di l'aspirazione di i pesci fora di l'acqua ...

Un essai intelligente, bellu, eccitante è crudu chì ci invita à vede di manera diversa quella età avanzata à quale tutti ghjunghjemu. Un esame lucidu nantu à cumu l'avanzati in a scienza anu fattu u tempu un alleatu paradossale per l'omu; Dapoi a mità di u XXmu seculu, a speranza di vita hè aumentata da vinti à trenta anni, equivalenti à una esistenza sana in u XVIImu seculu.

Ghjè à i cinquant’anni chì si campa una spezia di sospensione trà a maturità è a vechja, un intervallu in u quale principia veramente a brevità di a vita, postu chì ci ponemu e grandi dumande di a nostra cundizione umana : vulemu campà. assai tempu? o intensamente, ricominciate o reinventemu? Cumu evità a fatigue di l'essere, a malincunia di u crepusculu, cumu superà e grandi gioie è i grandi dolori ?

Chì hè a forza chì ci tene à galla contr'à l'amarezza o a sazietà? In questu travagliu ambiziosu è essenziale, Bruckner basa e so riflessioni nantu à e statistiche è nantu à varie fonti di letteratura, arti è storia; Cusì, prupone una filusufia di longevità fundata nantu à a risoluzione, è mai a demissione, per fà sta vita in più in u megliu modu pussibule.

Un bonu figliolu

Siate un bonu figliolu malgradu tuttu. O almenu pruvate à fà cusì da i cuntrasti di i dictati è l'azzioni di i genitori. Avè superatu e cuntradizioni più amari visti in l'adulti chì ci pruteghjanu quandu ùn sapemu ancu nunda di ciò chì ci hè, in fine puderia ancu esse un apprendimentu interessatu. Perchè à a fine hè scupertu chì s'ellu hè legale à amparà ancu da u nemicu, cumu ùn puderia micca esse da un babbu.

Questa hè a storia di un amore impossibile. Amore per un individuu disprezzabile. Un fascistu autoritariu è feminisante chì hè à tempu un omu cultu di forti cunvinzioni, è chì succede per esse u babbu di Bruckner stessu. Un tale cunflittu filiale lascia a piazza à un bellu rumanzu di furmazione, persunale è intellettuale, di quale hè unu di i scrittori i più solidi è cuntruversi di u panorama attuale di e lettere francese.

U figliolu adultu affronta in prima persona è senza alcuna maschera narrativa un caratteru per quale si sente, à u stessu tempu, u rifiutu è a cumpassione, in una storia chì nasce di l'odiu, ma chì acquista una sfumatura inespettata è cunfortante di tenerezza. . . Une telle tournure finit par surprendre le narrateur lui-même.

Bruckner ùn pò micca compie a so cundanna particulare di u babbu, è vede cumu u risentimentu ispiratore à u principiu si scioglie per lascià a piazza à un timidu affettu, à ùn capisce, è à a certezza definitiva chì ùn hè micca pussibule di ghjudicà u cumpurtamentu di l'altri in un manera assuluta. "Un bonu figliolu" hè un rumanzu didatticu crudu induve Pascal Bruckner presenta, per via di a so biografia, un viaghju per a cultura francese di a seconda metà di u XXu seculu.

U vertu di Babele

U filosofu hè sempre in avanzu à u so tempu, cum'è u scrittore di finta scienza in cerca di a distopia à vene. Solu, u sintimu chì tuttu ciò chì accade in a storia, malgradu u fattu chì ci possa esse parechje cronologie in cui l'eventi accadenu diversamente, tutta l'ucronia porta à u listessu locu per via di a cundizione umana stessa. E allora hà sensu chì Diu esiste, prontu à ghjudicammi u ghjornu di u ghjudiziu finale, cù una intenzione riassuntiva di annullà tuttu è cundannaci à ricumincià ...

Malgradu u tempu passatu da a so scrittura, stu bellu saggi di Pascal Bruckner nantu à l'errori di u cosmopolitismu ?? a mundialisazione hè sempre d'attualità incredibile: «Un cummattimentu titanicu cunfronta duie pusizioni, allergiche l'una à l'altra quant'è u capitalisimu à u cumunisimu: a pusizione naziunalista è xenofoba, appiccicata à u so patrimoniu, è a pusizione cosmopolita, avida di l'altri è di scambià a strettezza naziunale per un vestitu più largu ».

Per superà u cunfrontu sterile di pusizioni, u filosofu prova à pensà in u spaziu di un cosmopolitismu micca adoratu, in u quale a differenza trà e culture ùn impedisce micca a relazione, nè annulla e differenze.

U vertu di Babele
tariffu post

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.