I 3 migliori libri di Carlos Castán

Ci hè statu un tempu chì cunsumava in permanenza libri di nuvelli per sbloccà mi mentre "preparava" l'esami in i quali aghju finitu per leghje innumerevuli rumanzi è scrivendu un sketch per u mo debutu.

Da quelli ghjorni mi ricordu trà parechji altri Oscar Sipan, Manuel Rivas, Italo Calvin, Patricia Stephen è di sicuru, don Carlos Castan, di i quali mi ricordu di avè massacratu i so libri basati annantu à note, selezziunendu frasi o cuncetti brillanti. Più tardi l'aghju cuntattatu per email in casu ch'ellu vulissi accumpagnammi in a presentazione di unu di i mo rumanzi, ma a riunione ùn puderia micca avè.

Mi sò ricurdatu di pocu tempu di Carlos Castán perchè aghju intesu qualcosa di una edizione speciale chì avia da compilà alcune di e so migliori storie (vale à dì, devenu esse tutte) è mi sò ricordatu ch'ellu ùn l'avia mai purtatu à u mo blog.

Top 3 libri raccomandati da Carlos Castán

Museu di a sulitudine

Questu hè in particulare u libru chì tengu sempre cù e so note cum'è un ghjovanu passiunatu chì hà passatu e so ore cum'è avversariu à leghje cun piacè, ma micca precisamente a Custituzione o u Codice Penale. È serà sicuramente una di e fonti principali da cui recuperà storie per u novu chì hè rializatu.

Perchè trà e pagine di stu compendiu di storie, avete veramente muvutu cuntemplendu l'esistenza cum'è quellu museu di a solitudine, esibitu solu quandu a vita scontra torna u silenziu, quandu si sottumette à l'eterne dumande inaccessibili. Solu in u casu di Castán, a filusufia chì trasuda stu sintimu hè una spassighjata malinconica attraversu u pavimentu ceratu di u museu, trà u rimore di i to passi è u sintimu di l'opere in mostra chì riescenu à fà cresce a to pelle per via di a mutazione in ognunu.di i persunagi chì vi osservanu da e so tele di vita.

Chì pudemu truvà in un museu impussibile chjamatu Museu di a Solitudine? Per esempiu, storie; ste dodeci storie chì ci parlanu di u silenziu, di l'amore è di u putere di i sogni. I caratteri soli chì fighjanu a vita passà da una finestra è aspettanu chì a pioggia li porti una risposta o speranza; omi è donne chì dubbitanu, chì ùn sanu micca se campà a realità o sunnià è inventà un altru in u quale si ricunnosce; persone chì giranduleghjanu per e strade di una cità mentre ricordanu u passatu chì volta cum'è un trenu in un tunnel; quelli chì sò attirati da a so propria immaginazione per passà per porte mezu aperte è svelà misteri stupefacenti chì spiegheranu a so propria esistenza.

Museu di a sulitudine

Gattiva luce

Ogni saltu da u rinumatu scrittore di nuvelli à u rumanzieru hà fattu chì ùn sò micca ciò chì di u risicu di qualcunu chì imbarcà navi scunnisciute. Sia per l'autore stessu sia per u lettore regulare. Perchè ùn vulete micca chì u rumanzu cambiessi tuttu. E nuove regule ponenu u scrittore in un viaghju assai più longu.

A quistione hè di sapè adattà quella propria ingenuità chì allarga brevemente metafore ingenuose chì sò ricreate in a forma à tempu chì schjariscenu u fondu à un novu furmatu chì richiede ancu azzione. Carlos Castán hà rializatu un bellu equilibriu in stu rumanzu mantenendu u so amore per l'essenze esistenzialistiche profonde. Jacobo è u narratore sò vechji amichi chì sò venuti à tramutassi in Saragozza, tramindui fughjendu un matrimoniu fallitu, incapaci di suppurtà u pesu di a so propria vita. Quand'elli si abituanu à a so nova situazione, spartenu biere, libri, è serate sempre più longhe in un tentativu disperatu di eludà u mondu.

Un ghjornu, Jacobo cummencia à avè paura, una paura eccessiva è apparentemente irrazionale di stà solu in casa, ch'ellu riesce à cuntrullà cù a cumpagnia di u so amicu, finu à chì una notte Jacobo apparisce pugnalatu in a so propria casa. U prutagunista ripiglia tandu a so vita, forse cum'è l'ultima occasione di fughje da a soia, è scontra cusì una donna, Nadia, chì diventerà a so ossessione è cun quale entreprende l'investigazione frenetica di l'assassiniu di u so amicu, chì definitivamente scunvurgìu a so propria esistenza.

Gattiva luce

Solu di i persi

Hè cum'è s'ellu manca una continuazione di a frase. Solu da ciò chì era persu chì? E risposte ghjunghjenu subitu in forma di timpesta d'estate, chì ci schjoppu di storie chì bagnanu l'esternu è impregnanu l'internu, cù quellu fretu sintimu di campà cusì tipicu di st'autore.

E storie di Carlos Castán sò luntanu da esse perfette, cù una tecnica precisa è un meccanismu assai strettu, quelle storie chì tendenu à finisce dissecate è senza vita in e scole di scrittura. E storie di Castán sanguinanu, sò piene di frammenti. Castán scrive di caratteri smariti, senza carte nè bussula. Ragazzi chì scappanu di colpu à a ricerca di ciò chì puderianu esse stati se eranu altri; chì morenu assai prima di more. Scrive di u visu è di a croce di a sulitudine, di dopu meziornu vioti, strade, piani è sogni, è di a fine di u viaghju è di a brama di pace.

Scrive di e persone chì mancanu i treni è ancu di quelli chì resistenu, malgradu a so fatica, ghjorni ripetuti. Scrive nantu à a sete d'intensità, cumu a libertà empie a cuscenza di ragni, è cumu tene à paura a paura. Castán scrive cun verità, cum'è se arregistrendu l'eco di i nostri passi in u mondu è riesce, per u bè è per u peghju, chì e so pagine finiscinu per restituisce à quelli chì li leghjenu una maghjina essenziale chì ricunnoscimu cum'è a nostra.

5/5 - (11 voti)

3 cumenti nantu à "I 3 migliori libri di Carlos Castán"

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.